Omului cu aripi…Bărbatului din viaţa mea…


Omul cu aripi… te voi numi aşa… acum scriu Omului cu aripi şi încredinţez cuvintele vântului, pentru că… tu eşti unul sau o sută de mii, de nicăieri şi de peste tot….Am ascultat bătaia aripilor tale, auzind chemarea lor ca o zvâcnire în vânt… şi mi-a fost teamă… Apoi, m-am liniştit şi mi-am amintit de un antic Vis de Dragoste…

Omului cu aripi...Barbatului din viata meaSi atunci… chiar în acel moment, m-am trezit în aer… şi-am învăţat să zbor !… Mi-am adunat toate puterile şi mi-am întins aripile… Am învăţat să împletesc gingăşia feminină, cu autoritatea şi plinătatea masculină… şi le-am folosit pentru a zbura cu Putere şi Pasiune… alintându-mă splendidă şi uşoară printre aripi de vânt…
Am învăţat să mă apăr…şi să urlu din adâncurile mele, pentru a face ca cerul să tremure şi pământul să se agite…atunci când lumea mă strânge prea tare … Cântând în vânt, dorinţa mea este doar una..de a fi eu însămi!… şi aş vrea să-mi strig dorinţa de pe cele mai înalte stânci, din înălţimea cerului până în fundul iadului… Am învăţat că… pot!… şi vreau!… să arăt!… ceea ce sunt… Îmi folosesc aripile pentru a mă vindeca, pentru a mă proteja… pentru a mă simţi iubită în interiorul meu, pentru a-mi regăsi forţa… atunci când îmi lipsea… de câte ori, de câte de multe ori…
Am ascultat cântul faldurilor inimii mele… şi în acest cântec, am avut credinţa că îmi voi regăsi drumul… şi chiar am simţit în sufletul meu că drumul meu este… centrul vieţii mele… Că în orice moment, în inima inimii mele… este viaţa… Am învăţat că eu sunt una, şi sunt o sută de mii… Am învăţat să îmi asum responsabilitatea pentru mine însămi… şi să te las pe tine să ţi-o asumi pe a ta… Am învăţat să mă iubesc în sacra mea imperfecţiune… şi să te iubesc pe tine, sfânt şi la fel de imperfect…
Am învăţat să mă ador pe mine, ascultând şi adorând sunetul care îmi pătrunde fiecare celulă… şi aşa te iubesc pe tine… Oriunde te afli şi orice ai fi… deci, te ador… Am traversat jumătate de cer, înăuntrul în afară mea…să vin să te întâlnesc… Acum te văd, te urmăresc cu privirea… îţi ador mişcările, cu priviri atente… în lumea ta liniştită, misterioasă… te privesc şi linia spatelui tău mă emoţionează… te simt singur şi obosit de acele greutăţi, pe care lumea se pare că le-a sprijinit pe tine… eşti apăsat de îndatoriri,de aşteptările şi tensiunile care te sufocă afară şi în interiorul tău…şi nu ştii dacă îţi sunt aruncate pe tine… şi dacă tu, ar trebui să te scuturi de ele… Şi nu poţi înţelege ce poţi, ce trebuie… şi ceea ce eşti tu cu adevărat…şi poţi…
Eu, te privesc de la distanţă şi în mine mă simt că aş fi Tu… şi că Tu poţi… Poţi fi tu însuţi… Şi mă rog să ştii că într-o zi, în curând, vei ajunge la acel dulce şi vechi plâns… care îngheţat în piept, uneori te sfâşie… Acel plâns care în tine pară să devină zilnic mult mai zguduitor, mult mai impresionant… un Plâns care cere să fie recunoscut, iubit, onorat… Eliberat… şi.. în acest plâns străvechi se pot dezgheţa toate lacrimile negate şi adormite de Timp, în Timp…. Ca tu să poţi să te scurgi într-o mare de dragoste, să te redescoperi pe tine…Regăseşte-ţi frumuseţea, plenitudinea… splendida ta Unicitate… a ta… Eu te ador şi te iubesc…
Mă chinui uneori şi… de asemenea te chinui pentru lucruri care nu ştiu dacă fac parte din natura umană…Uneori, îmi este suficient să stau lângă tine, mă încântă să-ţi mângâi conturul feţei, forma buzelor… prelungind atingerea până spre conturul urechilor… şi îţi sunt recunoscătoare pentru sensibilitatea pe care mi-o permiţi şi mi-o arăţi… Şi nu am nici cuvinte să îţi spun cât şi cum… Nimicul este Totul… Pentru că eşti atât de frumos, dorit, adorat…aşa, exact aşa cum eşti şi cum nu eşti…
Şi nu găsesc nici măcar cuvinte, să îţi spun că mă simt femeie aproape de tine… de ce?…pentru că femeia simte adoraţia naturii… şi eu mă pierd şi nu am cuvinte… nu am cuvinte… primesc doar plinătatea ta masculină, manifestată în toate gesturile tale… şi mă simt că aşa, cum tu…te prefaci într-un cadou pentru mine… Şi acum înţeleg… că nu există nici un dar mai mare, decât darul de sine însuşi… tăcut şi preţios, exprimat în gesturi fără sfârşit şi priviri fără cuvinte… Te iubesc, te ador şi mulţumesc pentru Imensitatea pe care o primesc prin Tine!…
Această scrisoare de dragoste este dedicată Bărbatului din viaţa mea… dacă vă place, vă rog să o dăruiţi bărbaţilor sau femeilor pe care le iubiţi… lăsaţi-i să zboare sus, să atingă cerul !… Cu dragoste, Lilium 07.03.2013

Un gând despre „Omului cu aripi…Bărbatului din viaţa mea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.