Omului cu aripi…Bărbatului din viaţa mea…


Omul cu aripi… te voi numi aşa… acum scriu Omului cu aripi şi încredinţez cuvintele vântului, pentru că… tu eşti unul sau o sută de mii, de nicăieri şi de peste tot….Am ascultat bătaia aripilor tale, auzind chemarea lor ca o zvâcnire în vânt… şi mi-a fost teamă… Apoi, m-am liniştit şi mi-am amintit de un antic Vis de Dragoste…

Omului cu aripi...Barbatului din viata meaSi atunci… chiar în acel moment, m-am trezit în aer… şi-am învăţat să zbor !… Mi-am adunat toate puterile şi mi-am întins aripile… Am învăţat să împletesc gingăşia feminină, cu autoritatea şi plinătatea masculină… şi le-am folosit pentru a zbura cu Putere şi Pasiune… alintându-mă splendidă şi uşoară printre aripi de vânt…
Am învăţat să mă apăr…şi să urlu din adâncurile mele, pentru a face ca cerul să tremure şi pământul să se agite…atunci când lumea mă strânge prea tare … Cântând în vânt, dorinţa mea este doar una..de a fi eu însămi!… şi aş vrea să-mi strig dorinţa de pe cele mai înalte stânci, din înălţimea cerului până în fundul iadului… Am învăţat că… pot!… şi vreau!… să arăt!… ceea ce sunt… Îmi folosesc aripile pentru a mă vindeca, pentru a mă proteja… pentru a mă simţi iubită în interiorul meu, pentru a-mi regăsi forţa… atunci când îmi lipsea… de câte ori, de câte de multe ori…
Am ascultat cântul faldurilor inimii mele… şi în acest cântec, am avut credinţa că îmi voi regăsi drumul… şi chiar am simţit în sufletul meu că drumul meu este… centrul vieţii mele… Că în orice moment, în inima inimii mele… este viaţa… Am învăţat că eu sunt una, şi sunt o sută de mii… Am învăţat să îmi asum responsabilitatea pentru mine însămi… şi să te las pe tine să ţi-o asumi pe a ta… Am învăţat să mă iubesc în sacra mea imperfecţiune… şi să te iubesc pe tine, sfânt şi la fel de imperfect…
Am învăţat să mă ador pe mine, ascultând şi adorând sunetul care îmi pătrunde fiecare celulă… şi aşa te iubesc pe tine… Oriunde te afli şi orice ai fi… deci, te ador… Am traversat jumătate de cer, înăuntrul în afară mea…să vin să te întâlnesc… Acum te văd, te urmăresc cu privirea… îţi ador mişcările, cu priviri atente… în lumea ta liniştită, misterioasă… te privesc şi linia spatelui tău mă emoţionează… te simt singur şi obosit de acele greutăţi, pe care lumea se pare că le-a sprijinit pe tine… eşti apăsat de îndatoriri,de aşteptările şi tensiunile care te sufocă afară şi în interiorul tău…şi nu ştii dacă îţi sunt aruncate pe tine… şi dacă tu, ar trebui să te scuturi de ele… Şi nu poţi înţelege ce poţi, ce trebuie… şi ceea ce eşti tu cu adevărat…şi poţi…
Eu, te privesc de la distanţă şi în mine mă simt că aş fi Tu… şi că Tu poţi… Poţi fi tu însuţi… Şi mă rog să ştii că într-o zi, în curând, vei ajunge la acel dulce şi vechi plâns… care îngheţat în piept, uneori te sfâşie… Acel plâns care în tine pară să devină zilnic mult mai zguduitor, mult mai impresionant… un Plâns care cere să fie recunoscut, iubit, onorat… Eliberat… şi.. în acest plâns străvechi se pot dezgheţa toate lacrimile negate şi adormite de Timp, în Timp…. Ca tu să poţi să te scurgi într-o mare de dragoste, să te redescoperi pe tine…Regăseşte-ţi frumuseţea, plenitudinea… splendida ta Unicitate… a ta… Eu te ador şi te iubesc…
Mă chinui uneori şi… de asemenea te chinui pentru lucruri care nu ştiu dacă fac parte din natura umană…Uneori, îmi este suficient să stau lângă tine, mă încântă să-ţi mângâi conturul feţei, forma buzelor… prelungind atingerea până spre conturul urechilor… şi îţi sunt recunoscătoare pentru sensibilitatea pe care mi-o permiţi şi mi-o arăţi… Şi nu am nici cuvinte să îţi spun cât şi cum… Nimicul este Totul… Pentru că eşti atât de frumos, dorit, adorat…aşa, exact aşa cum eşti şi cum nu eşti…
Şi nu găsesc nici măcar cuvinte, să îţi spun că mă simt femeie aproape de tine… de ce?…pentru că femeia simte adoraţia naturii… şi eu mă pierd şi nu am cuvinte… nu am cuvinte… primesc doar plinătatea ta masculină, manifestată în toate gesturile tale… şi mă simt că aşa, cum tu…te prefaci într-un cadou pentru mine… Şi acum înţeleg… că nu există nici un dar mai mare, decât darul de sine însuşi… tăcut şi preţios, exprimat în gesturi fără sfârşit şi priviri fără cuvinte… Te iubesc, te ador şi mulţumesc pentru Imensitatea pe care o primesc prin Tine!…
Această scrisoare de dragoste este dedicată Bărbatului din viaţa mea… dacă vă place, vă rog să o dăruiţi bărbaţilor sau femeilor pe care le iubiţi… lăsaţi-i să zboare sus, să atingă cerul !… Cu dragoste, Lilium 07.03.2013

Dragostea şi visele…


Dragostea mea, când sunt în braţele tale mă încearcă emoţii splendide… una mai frumoasă decât cealaltă… este ca şi cum te-ai lăsa dus spuma de mare al unui val puternic, care te duce la ţărm fără să-ţi lase nici măcar o secundă pentru a respira… Atunci când sunt cu tine, respiraţia mea devine mai profundă… simt bătaia inimii tale care o întâlneşte pe a mea şi… atunci când buzele tale moi mă înfioară cu o dulceaţă extraordinară, mi se pare ca o petală de mătase mi-a atins pielea făcându-mă să simt mii de fiori sub fiecare por…

Visele si dragosteaUneori închid ochii… şi mă las dusă de imaginaţie care mă conduce până la gândurile tale frumoase… Da, un gând de la cineva special este un lucru magnific, ce te face să simţi fluturi în stomac şi… inima se prăbuşeşte într-o mie de emoţii, făcându-mă să pierd sensul realităţii!… Această emoţie o încerc de câte ori sunt cu tine!… Nu mai înţeleg nimic şi mă las dusă de pasiune şi… de dragostea ta, pe care o simt faţă de mine!… 
Înainte de a fi împreună cu tine visele mele erau plictisitoare, triste… dar, din momentul când ai intrat în viaţa mea, visul meu eşti numai tu, iubirea mea… Cred că viaţa este un vis, dar cu tine totul devine realitate… şi este uimitor că tu eşti cel mai frumos vis din mintea mea, care mă însoţeşte în somn în timpul nopţii şi… mă face să mă trezesc a doua zi cu un zâmbet dulce pe buze, cu imaginea ta lângă mine şi tipărită în inima mea!… Te iubesc cu toată fiinţa mea, ca un om nebun şi cu un singur gând nebun…că aş muri fără tine!…mi-ai dat un motiv să merg mai departe…dar, pe zi ce trece pare că îmi iei visul înapoi… lăsându-mă cu visele mele triste şi fără motivaţia de a aştepta o nouă zi… 
Dragul meu ştii ce este un vis?… Un vis este o parte din tine care umple mintea, este o carte scrisă într-o limbă necunoscută şi care are un design frumos pe copertă… dacă este unul urât, atunci visul devine un coşmar!… senzaţia asta o trăiesc acum, de ceva timp… nu mai eşti tu…te-ai schimbat… nu spune nimic, nu îţi cer nimic… 
Ori de câte ori ridic ochii spre cer… sau că privesc în jos… am ajuns să mă pierd în furtuna gândurile mele… şi tu, întotdeauna eşti protagonistul lor… uneori gândurile îmi spun că ar trebui să te uit… dar, dragostea nu pot să o şterg din inima mea când ea, a pus stăpânire pe mine… şi, mă gândesc de infinite ori, în final… ce este dragostea noastră?!
Poate că este acea furie care mă prinde şi mă face să fac lucruri pe care, dacă nu aş fi fost împinsă de motivaţia iubirii… nici măcar nu le-aş fi gândit… este ceva inexplicabil care mă duce şi…mă duce, spre înaltul cerului… şi aproape că ating cerul cu un deget… mă face să mă simt uşoară… şi în final, fericită… Poate fi dragostea în acea picătură de lacrimă, pe care o simt în colţul ochiului în orice moment?…am vărsat multe lacrimi, câteodată lacrimi amare… pentru că nu consider că  fac rău şi… nu consider că dragostea mea pentru tine este un păcat… şi nu mai înţeleg nimic… iubirea este frumoasă… noi de ce suferim?…
Ştiu, Iubirea poate fi ca o sârmă subţire care uneşte orice coincidenţă … Iubirea nu aduce niciodată remuşcare sau resentimente… Iubirea nu are momente nesemnificative… ci dă sens vieţii noastre… Dragostea este o flacără… şi uneori te poţi arde…Dragostea, mai înseamnă a spera în ceva care poate fi imposibil de a atinge… sau poate realiza lucruri în care chiar nu am crezut… aşa era dragostea mea pentru tine… un lucru tabu, de neatins…
Într-o secundă am impresia că, am atins paradisul… şi în următoarea mă găsesc inexplicabil în pat, plângând… nu trece nici o zi, fără să lăse un semn…în inima mea…
Pentru mine şi nu numai, fiecare cuvânt şi fiecare gest presupune un sens… şi brusc uneori sunt capabilă de a visa cu ochii deschişi… alteori, privesc pe fereastră să văd soarele… pentru a reuşi să zâmbesc chiar şi atunci când mă confrunt cu cele mai dificile situaţii… dar, nu mai pot mereu să zâmbesc, sunt tristă chiar dacă afară soarele străluceşte candid… iubirea, este o combinaţie de emoţii care nu poate fi explicată… îmi dă acei fiori pe care numai tu mi-i poţi da… de câte ori mă uit în ochii tăi când îmi spui …”te iubesc!”… simt că acest lucru este dragostea… şi mă face să sper… să cred în viitor… se infiltrează în inima mea… si nu mai vrea să plece… dar… acum, spune-mi te rog!… cum ai putut uita de mine în inima ta?…m-ai rătăcit… ce s-a întâmplat cu dragostea ta?…
Pentru dragostea mea…Lilium, 07.03.2013