De ce am încetat să fim noi…


Cuvintele sunt punţile de legătură între oameni…cuvintele sunt cheia comunicării… Majoritatea problemelor sunt provocate de lipsa comunicării… Oamenii nu mai au timp să discute, să îşi declare sentimentele, trăirile…facem totul pe fugă sau suntem distraşi de alte “lucruri mai importante” şi…uităm să comunicăm…

De ce am încetat sa fim noi…De ce oare s-o întâmpla asta?.. De ce mereu majoritatea oamenilor consideră că anumite lucruri sau păreri nu mai trebuie să fie spuse deoarece celălalt trebuie să le”subînteleagă” din comportamentul sau din gestica noastră? 
Noi, oamenii suntem cei mai mari “scenarişti”,nerecunoscuţi public… construim scenarii complicate, uneori machiavelice, în care, normal că noi suntem actorii principali şi oferim celor din jurul nostru un spectacol grandios şi gratis… De ce nu putem fi noi înşine fără masca actorului? Probabil…cred că, cei din jurul nostru, oamenii lângă care încercăm să trăim… ne învaţă să ne mascăm sentimentele, ne învaţă cum să disimulăm că suntem puternici, încrezători … dar, Doamne ce greşeală imensă facem toti!… A fi sincer şi direct, a spune adevărul şi a îndrăzni să-ţi marturiseşti sentimentele înseamnă slăbiciune?… de multe ori ne uităm în jurul nostru cu suspiciune şi avem continuu impresia că vom fi atacaţi…. De ce? De ce nu alegem calea cea mai simplă, aceea de a spune adevarul… de ce nu renunţăm să jucam teatru de dragul aparenţelor nici măcar în intimitate?… Ne este chiar atât de teamă de faptul că ceilali ne percep ca pe nişte oameni slabi? …ce dacă am avea curajul să ne arătam în fata tuturor aşa cum suntem noi,în adâncul sufletului nostru ?… ar fi chiar atât de grav ?!…
Nimeni nu este perfect !…poate unii suntem prea graşi, prea înalţi, prea scunzi, prea tăcuţi, prea vorbăreti… şcoliţi sau neşcoliţi… ehei, poate că niciodată nu vom fi destul de buni pentru unii sau pentru alţii…dar ce contează ?…de ce câteodată suntem atât de perfizi, atăt de rai?… de ce dorim să controlăm totul, săa judecăm totul şi să etichetăm totul, astfel încât nimeni să nu fie mai bun ca noi? Crezi că dacă deţii controlul este echivalent cu faptul că eşti superior altora?… chiar dacă asta înseamnă să îţi calci în picioare principiile?… desigur, dacă le avem!…putem să-i călcăm în picioare pe ceilalţi, putem să distrugem o viaţă doar de dragul de a ne atinge scopul?… dacă putem este trist şi nu pot să nu mă întreb…Unde este dragostea şi compasiunea din noi?… Unde?… În acuzaţii false, vorbe aruncate aiurea şi distrugerea de vieţi?…De ce nu încercăm să comunicăm, să descoperim persoana care stă în faţa noastră,fără false prejudecăţi?… De ce trebuie sa facem presupuneri greşite sau să distrugem sufletul cuiva numai pentru că noi nu înţelegem, nu ne pasă sau nu vrem să înţelegem ceva?
Un milion de întrebări fără răspunsuri…acolo duce tăcerea, lipsa de comunicare …sau, mai poate fi faptul că oamenii au încetat să mai creadă în oameni…trist…oamenii s-au însingurat şi s-au ascuns în spatele unor măşti de carnaval…
În încheiere mai pot spune decât atât… prin curgerea timpului am învăţat că lucrurile pe care le fac, vorbele pe care le rostesc fără a gândi uneori… îi pot răni pe oamenii din jur, oamenii la care ţin… Bineînţeles că ştiam asta dinainte… noi trebuie doar să înţelegem că… inclusiv oamenii la care ţinem cel mai mult pe lumea asta, pot sa ne dezamăgească… să ne rănească şi să ne doboare…dar, nu pentru că asta şi-au propus…. ci pentru că sunt oameni şi ei…. şi sunt supuşi greşelilor, la fel ca noi… oare ce ne costă ca, atunci când deschidem gura, să rostim exact ceea ce gândim fără teamă de nimic?…oare ce ne costă să fim noi înşine?…

Reclame