De ce moare Sufletul…


Lacrimile sunt cuvintele nerostite ale sufletului nostru… nu, sufletul nu plânge pentru că ar fi slab sau nu ar putea înţelege… el plânge pentru că a fost prea puternic şi a rezistat atâta timp…

De ce moare sufletulPort în suflet o povară care îmi face ca paşii să se împleticească, să nu mai recunoască drumul … şi ochii altădată visători, acum…pot privi numai prin ceaţa lacrimilor… Ca orice fiinţă, am avut vise… dar visurile mele s-au sfărâmat parcă în milioane de cioburi mărunte … care nu fac altceva decât să-mi înţepe retina… şi plâng… o durere surdă şi mută pe care doar sufletul sărmanul, încearcă să o mai aline…dar, cum ar putea?… şi el suferă… cât de puternic să mai fie?… cum să reuşească să pună la loc atâtea milioane de bucăţele… e imposibil chiar şi pentru el!… şi paşii devin mai grei… cât de curând se vor opri pentru totdeauna…
Când pe pământ crezi că nu mai este ceva pentru tine… atunci de ce să mai ridici capul?… nu mai ai nimic de pierdut… visele s-au spulberat, sufletul plânge, paşii se vor opri… pentru ce să mai lupţi?… nu mai se întrevede nici un strop de lumină, totul este cufundat în întuneric…şi Iubirea a murit prematur, au rămas numai Frica şi Durerea… din lumea colorată în care trăiai, au rămas numai culorile terne, închise şi reci… Continua luptă între Nepăsare şi Iubire, între Inconştienţă şi Înţelepciune, între Întuneric şi Lumină… te oboseşte, nu-i aşa?… vieţile multora se pierd în timpul acestor războaie cumplite… De ce?… pentru că un suflet nu poate lupta singur, la infinit… lânga el ar trebui să fie un alt suflet, care să luptă împreună cu el… sufletul singur moare… moare din prea multă durere, din prea multă singurătate…
Un suflet întotdeauna este salvat de Iubire…dar nebunii i-au smuls aripile Iubirii, i-au răsplătit îmbrăţişările cu palme pe obraji, iar Ea acum are ochii roşii de plâns… şi nebunii râd… Iubirea ar fi trebuit să reprezinte salvarea fiinţei umane din cele mai grele suferinţi…dar… sărmana Iubire a fost condamnată la o moarte prematură…otrăvită de buzele care i-au dat veninul minciunii… şi atunci ce să mai faci?… Sufletul nu mai poate fi puternic, se stinge încet… viaţa a fost o luptă… şi eu, fără suflet… fără Iubire… sunt înfrântă…
Nu mai pot alerga, nu mai pot merge mai departe…mi s-au frânt paşii… aripile pe care mi le dăduse Iubirea, mi s-au sfâşiat şi mă dor… Unde esti Iubire, să mă săruţi unde mă doare…să-mi treacă, să te ating…şi să plâng pe umărul tău… să îmi ştergi lacrimile, să mă îmbrăţisezi şi să imi spui…nu mai plânge, totul va fi bine… Unde eşti Iubire?…
Mă simt goală… golită de suflet…golită de simţuri…golită de vorbe… Spuneam că voi lupta, ca visul să nu se termine niciodată… dar, visul meu s-a împrăştiat într-un milion de zări… nu mai am pentru ce să lupt… Parcă timpul s-a oprit, izvorul de dragoste şi bunătate din inima a secat… soarele a apus pentru totdeauna şi petalele inimii mele au căzut, ofilite… sufletul jeleşte visul spulberat pe care spera să-l trăiască tot restul vieţii…şi…acum nu mai ştiu!… pentru prima dată în viaţa asta… nu mai ştiu ce să fac!… oare fără vise se mai poate trăi?… Mă paşte un pericol de moarte?… Poate… Şi ce dacă!…
Am crezut mereu că lumea e o pânză imensă pe care o pictezi neîncetat cu gândurile şi cu sentimentele tale… am vrut să creez, am vrut să visez… am senzaţia că fericirea şi clipele frumoase pe care le-am trăit, acum le plătesc … şi cedez în fiecare zi… sufletul singur moare… moare din prea multă durere, din prea multă singurătate… de ce nu mai pot să merg, să zâmbesc?… Unde eşti Iubire?…
Lilium, 28.02.2013

Reclame

Un gând despre „De ce moare Sufletul…

  1. Pingback: De ce moare Sufletul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.