Frumuseţea înfloreşte mereu în inimă…


Am trăit ani de zile sub umbra unei singurătăţi persistente… care bătea cu insistenţă la uşa mea în fiecare zi,cerându-mi să-mi răpească sufletul…şi i l-am dat… Am vărsat lacrimi de durere fără ca cineva să mă audă, am petrecut zile întregi numărând norii chiar şi în zilele când soarele excela…dar, pentru mine părea întotdeauna timp urât… Nu am avut pe cineva, care să-mi protejeze fragilitatea sufletului de aceia care îi procurau multe dureri…sau, care să mă fi iubit… pentru ceea ce sunt!…

frumuseţea înfloreşte mereu în inimăErau numai aceia care, cu o fantezie exuberantă, au fost capabili să mă transforme pentru a deveni alta, decât eram eu… chinuindu-mă cu nişte cuvinte inutile şi cautând în mine o femeie care nu eram… O femeie fără dragoste, o marionetă fără fire…care efectuează spectacolul dupa un scenariu scris dinainte… doreau numai să apar… şi atât!… fără a avea un scop precis, doar inconştient şi forţat, vroiam să devin doar „o altă eu” …
Prea multe greşeli, prea multe cotituri, prea multe iluzii…aveam o lume în spatele meu, cu oameni care trăiau doar pentru lucruri materiale şi nu cruţau sentimentele…Totul se învârtea în jurul banilor … eram intrată într-un joc pe care nu-l iubeam, în care mi-am pierdut identitatea, care mă subjuga şi din care am vrut să plec pentru că… eu iubeam simplitatea mea, umilinţa mea, micile lucruri care pe mine mă fac fericită cu adevărat… şi care de fapt constituiau viaţa mea reală şi simplă, făcută din gesturi mici…acele gesturi care umplu inima cu bucurie… acele fraze care fac inima să palpite, acele îmbrăţişări care dau căldură, acele discursuri în care mă visez cât sunt de fericită după ce am suferit atât de mult…toate acestea, mă fac să mă simt vie, dă un sens vieţii mele şi vieţii fiecăruia dintre noi, care încă mai cred ca mine… în aceste lucruri…şi mai cred cu tărie că frumuseţea înfloreşte mereu în inimă…şi rămâne acolo până când ne vom da ultima suflare…
Acum , te am pe tine dragul meu…între noi totul s-a născut dintr-o dată, aşa cum se naşte un poem, spontan, frumos, proaspăt şi emoţionant… tu eşti cel care distruge în mine lucruri trecute…tu eşti cel care mi-a deschis inima…tu eşti cel care îndepărtează acel clopot de cleştar în care mă refugiasem să mă apăr de alţii…doar tu ai intrat în inima mea şi desenezi în ea un curcubeu de sentimente, emoţii, care…împreună sunt culori minunate, cu nuanţe incredibile de la cea mai luminoasă până la cea mai întunecată culoare într-o armonie reciprocă!…acest curcubeu care straluceşte acum, după atât de multe furtuni va rămâne strălucitor chiar şi după viaţa mea… pentru că nu corpul, ci sufletul îndrăgostit rămâne veşnic…. Te iubesc pentru seninul pe care l-ai adus cu tine în viaţa mea şi pe care l-am aşteptat de prea mult timp…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.