Locul…


Sunt nebună că am crezut uneori până la refuz în minciuni, sunt nebună că mi-am ars sufletul în vâlvătaia cuvintelor…sunt nebună că am jucat tot fără sa ştiu miza…de cele mai multe ori…mai târziu am aflat că, de fapt nu e nici una…. Sunt nebună pentru că nu am fost raţională până la capăt…sunt nebună pentru că am pierdut mult timp … pentru că mi-am pierdut timpul şi pentru că, inconştient o fac in continuare…sunt nebună pentru că am idei ieşite din comun…şi pentru că, deşi văd realitatea, o ştiu…continui să o resping şi mă încăpătânez să cred în ideile mele…. sunt nebună pentru că mă las condusă de fiorii pasiunii şi ai furiei şi nimeni şi nimic nu mă poate opri…nici măcar eu…

Locul…Sunt nebună pentru că am visat că pot schimba lumea…pentru că am iubit şi am făcut din aceasta iubire crezul meu…pentru că m-am lăsat pradă de multe ori pasiunii deşi ştiam că…se va risipi sub presiunea cotidianului tern… Sunt nebună pentru că am acceptat de dragul sufletului să fiu şi altceva decat actorul principal pe scena vieţii mele … pentru că am îmbrăcat toate rolurile unei femei în încercarea disperată de al găsi pe acela, potrivit… care să mulţumească….
Sunt nebună, pentru că deşi am făcut toate cele de mai sus am fost şi sarcastică…da!… Sarcastică… dar, numai cu mine…mi-am produs atâta suferinţă încât mă durea şi îmi sângera sufletul…M-am răzbunat pe mine, m-am supărat pe mine, am luat greşelile asupra mea…am mers în genunchi… am urlat în mine…am suportat vorbe grele şi…tot nu mi-a ajuns…Toate aceste dureri au fost nimic în comparaţie acel gol pe care îl simţeam constant….în mine, în jurul meu… Cineva, care avea impresia că ştie totul despre mine, îmi spunea că nu am suferit destul şi că din acest motiv nu pot merge mai departe…am zâmbit trist…şi i-am răspuns în gând…Oare?…de fapt nu ştia nimic…
Cu toate acestea, deşi nu par…sunt realistă… Vă asigur!…văd şi ştiu foarte bine poziţia în care mă aflu vis-à-vis de fiecare aspect din viata mea, numai că… nu reusesc mereu…nu pot , nu îmi iese bine atunci când vreau să împac raţionalul cu afectivul…. Dar văd!…ştiu că merg din greşeală în greşeală…ştiu că trebuia să-mi fac bagajul mai demult şi… să plec…ştiu că viaţa merge înainte, că lucrurile nu se opresc şi că nu iese totul aşa cum îţi doreşti…dar, dacă am supravieţuit înseamnă că mai am ceva de facut în viaţa asta…ştiu şi văd…înteleg ce văd dar, nu vreau să accept şi… atunci mă folosesc de nebunie…şi devin insensibilă… oh, Da!…Am trăit prea multe suferinţe, deziluzii, dezamăgiri… m-am văzut de prea multe ori în genunchi sau chiar târându-mă pe jos… am fost lovită şi iar lovită… şi lasată singură să ma tângui cu sufletul în haine cernite…în timp ce mă privea…. De vina a fost nebunia mea, sarcasmul cu care mi-am tratat durerea… ştiam că nu va mai fi nimic, că nu voi ajunge nicăieri…dar, să nu uităm că… sunt nebună… aşa că m-am angajat într-o altă rundă…de ce ?… am constatat că fiecare ultimă lovitură nu a mai durut la fel de tare ca cea anterioară, că starea de angoasă durează din ce în ce mai puţin şi… pot continua să îmi caut…locul meu…
Caut locul în care expresia « timpul zboară » nu mai are sens… Caut locul unde orice e posibil, la propriu…Caut locul în care trecutul poate fi viitor prin « deja trăit, deja simţit», iar viitorul poate deveni trecut …Caut locul în care viaţa se derulează înainte ca eu să o trăiesc… Caut locul care este capăt de drum…pentru mine…doar pentru că, eu sunt obosită de a încerca mereu… poate…voi lua o pauză…sau poate nu… Nu vreau să spun că această pauză este definitivă, pentru că… vreau să reiau căutarea…locului meu…
Lilium, 25.11.2012

Reclame

Un gând despre „Locul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.