A trăi mai intens…dormind…


De câte ori vei privi acolo sus…la cerul albastru pe care închipuirile prind viaţă şi luna atârnă ca un glob călăuzitor în lumea viselor… îţi vei atârna acolo, sus…toate visele şi toate speranţele cuprinse într-o viaţă…o viaţă care de cele mai multe ori a fost crudă cu tine…o viaţă care atât de des te pune în faţa unor alegeri pe care nu ai vrea să le faci… şi… chiar dacă ştii că îţi fi greu să mergi înainte, o vei face întotdeauna… şi chiar dacă într-o zi viaţa îţi va arăta că poveştile nu există, că lumea este plină de cruzime, că nu există castele…tu închide ochii şi crede!…şi creează în inima şi în mintea ta adevărata poveste a vieţii tale!…

A trăi mai intens...dormind...Într-o noapte poţi trăi mai intens dormind şi visând…te poţi simţi mai viu visând!… şi poate… atunci când te vei trezi, poate vei învăţa ceva din viaţa asta… probabil va fi ceva urât, sau de ce nu …ar putea fi, de asemenea… ceva minunat… chiar dacă, uneori… parcă, vrei să nu te mai trezeşti vreodată…din vis…
Lilium, 22.09.2012…

Frontul Salvării Personale…


Discutam mai devreme cu un „amic”, care îmi povestea despre un „cuplu”, ambii prieteni de-ai lui. Pe scurt, el era foarte îndrăgostit de ea, făcea tot felul de tâmpenii doar să o mulțumească pe fată…care fată, ca orice fată, pentru că atunci când i se suflă în coarne devine dezinteresată, era mai puțin implicată în relația lor. Care relație a avut suişuri și coborâşuri, mă rog, nu prea contează, pentru că nu asta este important.

Frontul Salvării Personale...Elementul distractiv, dar și enervant sau absurd în același timp, este altul: corul prietenilor. Prietenii lui îi explicau lui cât de nenorocită este ea și cât de prost este el, iar prietenele ei îi spuneau ei cât de fraieră e pentru că nu își dă seama ce pierde. Oarecum ambele părți susțineau aceeași idee, dar niciuna dintre ele nu aveau câtuși de puțin în vedere ce simțeau el și respectiv ea. El o iubea, așa că orice ar fi auzit din gura celor din jur nu făceau decât să-l înverșuneze și mai tare, în timp ce ea nu-l iubea, iar presiunea externă se transforma într-un soi de ură împotriva lui. Presupunând prin absurd că fiecare ar fi putut să-și asculte prietenii, s-ar fi ajuns în situația aberantă în care rolurile să se inverseze, dar, în continuare, să nu fie armonie… 
Pornind de la această povestire, mi-am amintit nu numai cât de bârfitori și superficiali pot fi oamenii, dar mai ales cât de ipocriți. Când cineva are probleme, intervine de urgență „Frontul Salvării Personale” și îl învață ce are de făcut. (de parcă nu ar ști și singur…) Atunci când auzim că cineva ar putea avea nevoie de un sfat (că dacă e nevoie să-i mutăm mobila, nu răspundem la telefon) parcă ni se luminează fața. Uităm de problemele noastre și ne găsim un refugiu în nefericirea altcuiva, ca și cum asta ne-ar poziționa brusc pe o treaptă superioară în ierarhia succesului. Este ca și cum am reuși pentru o perioadă să ascundem sub preș toate neîmplinirile și incertitudinile din viața noastră și, cu justificarea filantropică a ajutorului acordat unui prieten, arătăm cu degetul mizeria acestuia. Iar asta nu se întâmplă doar în dragoste, ci şi în orice altă situație. Parcă așteptăm momentul în care toată lumea să ne aplaude și să spună “Uite, X s-a ocupat și a rezolvat problemele lui Z; e un adevărat profesionist! “
Oamenii trişti sau nefericiți nu au nevoie să fie salvați! Se vor salva singuri sau vor cere ajutor atunci când este cazul.
Există, însă, specii care chiar merită să fie salvate pentru că aduc plus-valoare mileniilor viitoare, dintre care voi aminti aici ursul panda gigant, balena albastră, porcul minion, rinocerul negru, etc.
Așadar, vă rog să nu uitați următoarele:
•un sfat nesolicitat se numește “cicăleală”
•există psihoterapeuți care, atunci când ai nevoie, chiar știu despre ce vorbesc
•nu e înțelept să faceți din problema altcuiva problema voastră
•lista animalelor pe cale dispariție este publicată periodic pe Internet! Dacă nu aveţi altă preocupare decât „binele” orientaţi-vă acolo!

Îmi place!…


Îmi place!… Îmi place când îmi spui că mă iubeşti… în fiecare zi, în mod diferit, atunci când mă aştept cel mai puţin… Îmi place când te uiţi la mine fără să-mi spui ceva şi de fapt, îmi spui totul printr-o singură privire… Îmi place când te apleci peste umărul meu şi-mi ceri să fiu a ta… Îmi place foarte mult atunci când plin de tandreţe cauţi atenţia mea…Îmi place când mă săruţi plin de pasiune şi înfometat de mine… Îmi place când te întreb „ce faci?”…şi tu îmi răspunzi „mă gândesc la tine”…

Îmi place!...Îmi place când aperi momentele noastre de intimitate…de la alţii, pentru că îţi place să fie numai ale noastre… Îmi place când nu îţi este teamă să mă întrebi… Îmi place când mă întrebi „ce crezi?”… Îmi place când tu, mă faci să mă simt preţuită prin faptul că îmi ceri opinia mea înainte de a alege… Şi când spui „Noi”, asta nu înseamnă tu şi cu mine… înseamnă cu adevarat Noi…pentru că tu şi eu, eram tu şi eu până în ziua când ne-am întâlnit şi am rămas împreună…
Îmi place când nu pui la îndoială dragostea mea… Îmi place când suporţi “paranoia “ mea uneori, fără a mă face sa mă simt prost… Îmi place când mă ţii de mână, nu pentru că ar fi o chestie de-a ta…ci doar, pentru că vrei să mergi liniştit şi ai nevoie ca eu să fiu chiar acolo… Îmi place când ne petrecem împreună Duminica… Îmi place când mă întrebi dacă vreau să vorbesc şi eşti acolo pentru a mă asculta, fără grabă, ca şi cum cuvintele mele ar fi cel numai important lucru pentru tine…
Îmi place că nu ai dubii asupra faptului că meriţi dragostea mea…Îmi place să consider că tu, eşti al meu… că pot avea dreptul de a fi prima pentru tine, înaintea oricui… că am certidutinea că drumul nostru împreună este doar al noastru… Îmi place că pot vorbi cu tine orice şi oricât… Îmi place voinţa de a crede în viitorul nostru împreună… în ciuda faptului că uneori, totul îmi spune să nu fac acest lucru… Am ochii deschişi… întotdeauna voi fi aici… întotdeauna tu şi eu… oriunde ne-am afla, orice vom face, orice faţă sau nume am avea, nu voi înceta să cred în Noi…                                                                            Lilium, with love

Îngerul meu alb din noaptea vieţii…


Sub razele lunii umbrele nopţii conturează chipul tău venind către mine … noaptea, parcă îmi aşterne covoare de stele la picioare pentru a-mi mângâia tălpile…aşa cum o fac săruturile tale care îmi dezmiardă sufletul…şi eu… sărut cu talpile stelele aştenute în neştire şi mă bucur … o parte din ele le culeg, pentru a lumina întunericul ce ne bântuie minţile uneori şi… ca din ele să facem roua de dimineaţă pentru avea mereu gânduri curate şi frumoase…cealaltă parte le culeg pentru a le păstra şi a le avea în nopţi de nelinişti şi de tăceri cănd vânturile îndoielilor vor bate… pentru a le asculta cântul lor, imn închinat dragostei şi eternităţii…

Îngerul meu alb din noaptea vieţii...Tu, dragul meu eşti cel căutat prin vise şi speranţe…eşti gândul meu, tainic, prins într-o îmbraţişare… neliniştea, vibraţia din zori îmi spune că TU exişti!..aici!… că, nu întâmplător te-am visat şi am strâns amurgurile în braţe…curcubeul iubirii vibrează în pâlpâirea fiecărei stele a nopţii…şi acum… în tăcerea solemnă care domneşte în cer şi pe pământ…se aude doar bătaia de aripi a neliniştii din sufletul iubiţilor ce respiră…. Iubire…în mijlocul nopţilor nemărginite… tu esti îngerul alb din noaptea vieţii ce-mi luminează calea spre fericire… iar sufletul meu se îmbată de atâtea visuri sub umbra nopţii…
TU, dragul meu! …să nu trăieşti fără iubire…să visezi, să umbli ori să zbori mereu în căutarea mea… să cuprinzi neliniştea din zori şi pacea din amurg într-un sărut… să mă înveţi să înnot prin mările de flori şi stele…să mă înveţi să aflu împlinire în minunea dragostei ce dă fiori… şi mai presus decât orice…să nu îndrăzneşti să visezi fără mine!… Nu ştiu şi.. nu pot… şi nu ştiu!…ştiu că, tu esti fantezia şi realul…tu eşti zâmbetul şi lacrima…tu eşti lumina şi întunericul… tu eşti binele şi răul din mine… mai bine spus…tu eşti totul pentru mine… Iubeşte, dar… cel mai mult iubeşte-mă pe mine!… Tu eşti infinitul şi eternitatea din sufletul meu, tu eşti şi vei rămâne doar al meu!…atât…
Cu dragoste, Lilium

În fiecare dimineaţă…


Nu pot dormi, mă gândesc mereu la tine…chiar dacă eşti lângă mine… tu, care doar cu o privire, cu un cuvânt,cu un zâmbet, cu un gest mă reînvii la viaţă pentru a nu ştiu câta oară… mă întreb ce au fost şi ce sunt acum sentimentele mele… acum, am totul clar în capul meu… Este dragoste, da !…chiar asta este… te iubesc cu adevărat!…este un cuvânt care nu I-am spus niciodată, până acum…chiar şi atunci când suntem prea departe unul de celălalt, inima mea este în cu tine…într-o direcție negândită de mine…

În fiecare dimineaţă...Nu voi înceta niciodată să cred că… mâine vei fi al meu…doar al meu… simt asta în interiorul meu, adânc în inima mea… noi suntem meniţi să fim împreună!… Poate că este doar o iluzie, dar… lasă-mă să mai visez!… Acum, a trecut deja un timp… de când ne vedem şi ne simţim sufletele… şi acest lucru mă face să sper, să încerc, să risc şi… prin urmare, să acţionez… Am suferit, sufăr şi voi suferi probabil…pentru tine… Eşti obsesia inimii mele… eşti tot ce îmi doresc!…sufletul meu continua să zboare spre tine…
Eu sunt aici, lângă tine…mă uit la tine în timp ce dormi… esti dulce, tandru, faţa ta exprimă fericire … zâmbesc, îţi mângâi uşor faţa, te trezesc cu un sărut plin de dragoste… tu, deschizi ochii şi îmi zâmbeşti, mă întreb… cine ştie dacă în visele tale am fost eu?!… Tu, pari să îmi citeşti gândurile şi spui… „Tu eşti universul meu, eşti prezentă mereu în visele, ochii mei strălucesc ştiind că eşti aici pentru mine, doar pentru mine!…Te iubesc, draga mea!”… Eu…confuză, răsuflu parcă uşurată… lacrimi timide îmi umezesc ochii şi nu ştiu cum să exteriorizez acest moment de bucurie pură… inima îmi bate puternic… emoţia invadează fiecare simţ al meu, nu îţi răspund… închid ochii… îi deschid… nu, nu este un vis!…dar parcă, este un vis care nu mi-aş dori să se termine nicicând… momente de fericire, pe care le trăiesc şi sunt reale…în fiecare dimineaţă…                                       with love, Lilium

Aş vrea să pot visa din nou…


…În viaţă există poate prea multă suferinţă şi…probabil singura suferinţă care se poate evita este suferinţa de a încearca să eviţi suferinţa…ce putem face?..putem doar… adăuga câteva lucruri sau momente în plus pentru a ne prelungi clipele de fericire… o nevoie extraordinară de a ne simţi necesari unul celuilalt… de a-l face pe omul de lângă tine să se simtă special si unic pentru tine… de fapt căutarea unei o modalităţi de a nega şi ignora golul pe care îl simţim în interiorul nostru uneori şi care derivă ori de câte ori ne simţim singuri şi neajutoraţi…

Aş vrea să pot visa din nou...Câteodată ne dorim să fim invizibili… pentru că, chiar dacă suntem buni sau răi că ne ajută la nimic … să devenim invizibili fără a cere nimic de la nimeni, fără a crea nici un disconfort nimănui … fără nici o nevoie… fără să dăm motive de preocupare nimănui…
Eu mi-aş dori uneori, exact ca o fetiţă, să mă închid în camera mea şi să încerc să mă confund cu un perete…să rămân acolo, ca şi inertă… să mă izolez de lumea întregă… fără să vorbesc cu nimeni şi fără să mă implic în nimic…ca şi cum nici un lucru nu ar exista… nu ştiu dacă sunt în măsură să iubesc la modul pozitiv…să duc o viaţă sănătoasă şi să păstrez un om aproape de inima mea…câteodată, cred că…poate nu mă iubesc pozitiv pe mine însămi şi încerc mereu să îmi fac rău, să mă doară…mai aştept să se întâmple ceva neaşteptat în viaţa mea și… că viaţa mea la un moment dat devine frumoasă, ca o poveste… dar…poate că cuvintele mele vor rămâne nisip în vânt, dar…
Este ciudat să scriu de fiecare dată, în speranţa că toate această durere din mine va trece… că este doar drama pentru o carte, o născocire din imaginaţia de scriitor…dar, îmi face atât de rău, chiar dacă este doar ceva doar imaginat!… şi îmi dau seama că ceea ce mi-am dorit mereu este viaţa mea!…şi asta nu e un vis…traiesc realitatea! … Şi asta mă aduce înapoi, dintre nori, printre muritori… M-am gândit am avut frisoane datorită unor simptome de febră… m-am gândit că e posibil să te simţi rece , când simţi focului iubirii… a te ascunde în spatele unui adevăr pe care reuşeşti totuşi să îl exprimi cu naturaleţe, este ca şi cum voluntar, te-ai teleporta într-o lume a visului…o utopie … o nebunie… M-am gândit că, trecând prin atât de multe lucruri prin viaţă… ar fi trebuit totuşi să reuşesc să umplu golul din sufletul meu… luminând laturile întunecate ale sufletului meu rătăcitor…
Iluzii toate… de ce? Mă întreb de ce?..nu cer chiar atât de mult… M-am gândit că, poate singurătatea a dispărut odată cu apariţia ta în viaţa mea… şi… că, după atât de multă ploaie în cele din urmă m-aş putea bucura de un pic de soare… sunt toate doar cuvinte ?… iluzii ale idealului ?… dorinţe interzise ?…
… Iluzii toate… de ce? Mă întreb de ce ?..ce este de mirare ?… vreau doar să fiu iubită… vreau doar dragostea ta… Voi face aşa cum doreşti tu !… sufletul meu este lipit de al tău… parcă nu are sens fără tine… nu voi pretinde nimic şi… voi sta, atâta timp cât este necesar… în final, nu este atât de important să nu cad, ci după fiecare cădere să mă ridic… la braţul tău…
Aş vrea să pot visa din nou, să trăiesc…să mă simt vie !…să simt că am o importanță vitală pentru cineva… voi sta lângă tine… pentru totdeauna… şi îţi voi da spre păstrare inima mea, sufletul meu… chiar cred în tine… cred că nu îmi vei răni inima şi vei avea grijă de visele mele… iar acum, nu există o dorinţă mai mare decât aceea de a mă trezi din acest coşmar ce l-am trăit involuntar …pentru a putea să zâmbesc din nou…cu inima… Lilium 

O inimă…


Cuvintele înşirate mai jos, pe care le veţi citi voi, dragii mei…nu îmi aparţin mie!…sunt cuvinte izvorâte dintr-un suflet zdrenţuit, dar…atât de frumos!…sper ca prietenul meu să nu se supere prea tare pe mine! … ce motivaţie am avut când am decis să fac publică o conversaţie privată între doi prieteni?…cineva mă întreba:“deci…ce e iubirea…şi când ştii că e iubire?”… prin intermediul acestor rânduri pot răspunde acum, cu siguranţă, că: Iubirea este atunci când fiecare melodie pe care o asculţi, este cumva legată de acea persoană… 

O inimă…Atunci când mănânci, munceşti, călătoreşti,alergi, te aşezi, vorbeşti, te cerţi, dormi, visezi…şi ai întotdeauna aceeaşi persoană înaintea ochilor tăi… Când nu faci nimic altceva, decât să te gândeşti la acea persoană… Atunci când cuvintele…”acea persoană”… au un ecou atât de puternic în cap, încât…nu eşti capabil să te gândeşti la altceva… Când nu mănânci, nu vorbeşti, nu te cerţi, nu dormi, nu visezi…pentru că, ai întotdeauna în faţa ochilor aceeaşi persoană şi… îţi piere dorinţa de a mai face ceva… Când nu faci nimic altceva decât să te gândeşti la acea persoană, plângându-ţi de milă… Iubirea, este cel mai puternic sentiment din lume… un sentiment care face lumea să se mişte şi o învârte…în ritmul inimii…
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
– Am comandat un inel… care a venit azi… 
– Ups…
– Da… aşa că, am ridicat coletul… l-am deschis… m-am uitat la el… l-am sărutat… am închis coletul… şi l-am trimis retur…nu-ţi spun ce faţă a facut aia de la curierat…
– Încearcă să laşi deoparte… ştiu că nu este uşor, dar în acest moment nu e altă alternativă… 
– Eu când am spus că vreau să îmbătrânesc frumos lângă ea… chiar asta îmi doream!…Acum nu mai contează… chiar nu mai contează ce vroiam sau ce-mi doream…a fost o experienţă frumoasă dar, al naibii de dureroasă…să mă învăţ minte să mă mai abat de la ce am promis!… de la ce mi-am promis!…a fost prima şi ultima oară în viaţa mea când am cumpărat un inel de logodnă… ce idee tâmpită am putut să am!…
– Nu te mai blama acum… aşa a fost sa fie…
– Ba sunt vinovat!… trebuia să nu mă implic… dar, am crezut că e altfel… ştiu că e altfel!… doar că… nu o mai înţeleg…fac numai alegeri care îmi aduc suferinţă…asta e !… m-am născut într-o epoca greşită…te las să scrii… eu nici asta nu mai pot să fac…
……………………………………………………………………………………
– Azi noapte nu puteam să dorm… aşa că am postat ce-ai văzut si m-am suit la volan… şi m-am dus la Costineşti… pe plajă… unde am fost cu Ea, acum o lună şi jumătate…şi am stat acolo… printre stânci şi scoici…şi am aşteptat răsăritul soarelui…mi-au trecut prin faţa ochilor, în întuneric, toate lucrurile frumoase dintre noi…am râs… şi am plâns în întuneric…şi când soarele a ieşit din mare… am strâns din dinţi… şi m-am ridicat… şi am plecat înapoi spre casă…şi… n-am putut tot drumul să-mi înlătur imaginea ei din faţa ochilor…imaginea ei, din seara aceea de iunie… pe fundalul cerului plin de stele…
– No coment…
– Am ajuns acasă şi-am adormit plângând… şi tot pe ea am visat-o…un vis frumos !… dar prea scurt… mult prea scurt… la fel ca şi timpul nostru împreună…şi când am deschis ochii am simţit un gol imens înlăuntru…şi de atunci mă învârt prin casă fără să pot face nimic… exact ca un leu în cuşcă !… am simţit libertatea… am avut fericirea… şi acum stau între gratii…cum poti sa spui: „Doamneeee, cât timp pierdut !!”… când tu eşti cea care a decis? …Timpul este o noţiune relativă… şi curge oricum… trece pe lângă noi… nu l-am avut niciodată… aşa că nu îl putem pierde…Ce am avut au fost clipele noastre, frânturi de timp, crâmpeie de viaţa…Şi pe acelea le pastram în noi… şi nu le vom putea îndepărta niciodată…Îmi doresc să pot închide ochii şi să adorm… iar atunci când îi voi deschide, să o văd dormind liniştit alături de mine… aşa cum a facut-o …Îmi doresc să-i spun tot ceea ce nu am apucat să-i spun… dar vorbele mi se opresc în piept şi mă sfâsie pe dinăuntru…Acum te las… prietenă dragă… care ai ştiut să-mi fii alături când mi-a fost greu… Te las şi mă retrag în linişte… aşa cum am făcut-o întotdeauna…Să ai o zi binecuvântată !…
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Nu ştiu dacă aveam dreptul să public aceste rânduri, nu ştiu dacă am procedat corect…dar, aşa cum spunea şi prietenul meu : « Ce am avut au fost clipele noastre, frânturi de timp, crâmpeie de viaţa…Şi pe acelea le pastram în noi… şi nu le vom putea îndepărta niciodată…» ….are perfectă dreptate, TRECUTUL îl păstrăm în noi indiferent de situaţie şi indiferent unde viaţa ne poartă paşii…trebuie să ne împăcăm cu noi înşine şi…să ne trăim PREZENTUL frumos, să nu irosim clipele frumoase din viaţa noastră şi nici să ne lăsăm doborâţi de faptele din trecut…viaţa ne oferă fiecăruia în parte posibilităţi nemărginite, chiar dacă uneori nu le vedem…din varii motive…dragii mei trebuie să avem curaj să ne trăim viaţa aşa cum este ea !…trebuie să avem puterea să ne rupem de trecut şi… să mergem înainte ! … cineva drag sufletului meu îmi spune întotdeauna : «Viitorul, nu a fost scris încă !»… are perfectă dreptate !…atunci, eu vin în completare şi spun : viaţa noastră, însemnând …trecut, prezent şi viitor…este de cele mai multe ori scrisă de noi înşine !…ce putem face ?…să avem grijă cum ne scriem viitorul, pentru că totul depinde numai de noi !… Să vă iubiţi pe voi şi…să iubiţi !… atâta vreme cât aveti în piept o inimă care bate…chiar dacă cineva vă lasă sufletul zdrenţuit…ce poate fi mai frumos decât o inimă plină de cicatrici_ !…durerea, se vindecă numai prin iubire…şi iubind…
Cu dragoste, Lilium