IUBIRE sau CONFIRMARE?…


Aş dori să dezbatem un topic interesant … Se spune că iubirea este de fapt garanţia perpetuarii speciei…că, mama natură ne-a înzestrat cu o parte din inteligenţa sa astfel încat să acţionam în sprijinul vieţii …că posedăm gene moştenite în timp şi adânc impregnate în ADN-ul nostru…că, motivul pentru care ne îndrăgostim de o anume persoană şi nu de alta este dat de chimia creierului nostru…

IUBIRE sau CONFIRMARE...Osho spunea că: „Omul simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară”…dar, oricine iubește are are nevoie de confirmări brute…de “pipăiri” ale realității…pentru că vrei ca cel pe care îl iubești…să îți împărtășească cu totul dragostea… o relație reală e acea relație care are conținut adevărat,care simţi că te împlineşte…e relația în cadrul căreia simți că te îmbogățești…și nu decazi…
…până şi cei care pretind că nu dau doi bani pe ce gândesc alţii despre ei au nevoie să ştie că cineva, undeva, îi iubeşte… Ne naştem cu această nevoie…Dragostea este acel ingredient-cheie de care avem nevoie în viaţă pentru a ne simţi cu adevărat împliniţi… îl căutăm mereu… uneori, îl cerem de la cele mai nepotrivite persoane … dar nu ne gândim niciodată că ceea ce ne dorim cu atâta ardoare ne este la îndemână, este chiar în noi…
Suntem capabili să facem compromisuri şi sacrificii pentru persoana iubită, dar suntem necruţători cu noi înşine…putem renunţa la propriile noastre plăceri în favoarea dorinţelor altora, din teama de a nu fi respinşi… Singurătatea ni se pare îngrozitoare tuturor…de parcă propria noastră fiinţa ne-ar fi duşman de moarte….
Vi s-a întâmplat ca, după o perioadă de suferinţă, să aveţi parte de ceva bun şi să nu vă puteţi bucura de el?!… Fără motiv,să vă simţiţi trişti, de parcă vi s-ar fi urât cu binele?… ne sabotăm singuri, corect?…de mici, am învăţat să dăruim pentru a primi în schimb, afecţiune… Şi dacă ni se părea că nu primim suficientă afecţiune, cu atât ne forţam să atragem atenţia asupra propriei noastre persoane…
Avem nevoie de confirmări!… În tot ceea ce facem, părerea noastră despre faptele proprii este egală cu zero dacă nu este dublată de aprecierea pozitivă a celor din jur…în special a persoanelor dragi… Corect?
Confirmările, pe de altă parte, depind foarte mult de partener… Ce confirmări mai poate aştepta cineva, dacă soţul sau iubitul vine acasă şi tu ai aceeaşi rochie de două zile pe tine sau… dacă nu ştii să-i spui „te iubesc”… nu obsesiv, dar… cât să simtă, ori…dacă tu ca partener nu faci nimic să ieşi din monotonia cotidiană a unei relaţii şi… în acelasi timp să îţi spui celui de lângă tine că poate nu meriţi să fii lângă el… sau mai sunt şi confirmările de genul „acu că-s luat(ă), nu se mai uita fetele(bărbaţii) la mine, nu mai prezint interes”… dacă stăm şi judecăm toate sunt nişte prostii de fapt… Dacă placi cuiva sau dacă placi pe cineva, o faci şi cu şi fără verighetă pe deget …dar întrebarea este: multumeşti şi treci mai departe, nu te culci cu persoana aceea ca să confirmi cât de tare te place sau cât de atractiv(ă) ai rămas sau…o faci ?…
Mă gândesc…probabil ca şi bărbat e posibil să simţi lucrurile diferit…nu ştiu, nu mă pot pronunţa cu exactitate… Uneori poate e nevoie de variaţie, sau de confirmari… de fapt cred că, fiecare îşi vede partea lui de adevar… dar, oare poţi să iubeşti mai mult ce ai acasă după o aventură ?…probabil nu mai există fidelitate ?…este un termen chiar atât de perimat ?… Dacă ai relaţii în paralel şi nu aventuri, e altă chestie?…
Vrem să ştim… vrem să cunoaștem… oameni diferiți de noi, cărți pe care nu le-am citit, filme pe care nu le-am văzut, locuri unde nu am fost…pentru că noutatea ne atrage…și ne convinge să vrem să o experiem…Și chiar dacă mai mulți citim aceeași carte…sau vedem același loc…fiecare vom descrie o înțelegere personală…avem nevoie de înțelegerea personală pentru ca să fim mai mult decât suntem…toţi avem nevoie de înțelegere personală pentru că numai aşa ne putem dezvolta interior…nu putem să stăm închiși în noi înșine…numai dacă vrem să ne sinucidem sufletul…toţi, suntem avizi de viață…suntem avizi de experiențe peste limită…sau, ar trebui să fim… Confirmarea valorii, de fapt trebuie să vină din interior, ca rezultat direct din setul de principii după care trăim…asta în condiţiile în care ne mai conducem încă după nişte principii…acele principii simple, acea moralitate simplă, pe care din pacate unii dintre noi le consideră perimate…
M-ar interesa un răspuns sau, mai bine spus opinia doamneler…dar ar fi binevenită şi poziţia barbaţilor privind răspunsul la următoarele întrebări…
1. Iubirea are nevoie de confirmări permanente?…
2. Fericirea bărbaţilor sau a femeilor într-o relaţie depinde de frecvenţa gesturilor de tandreţe?…
3. Oare noi, oamenii suntem dependenţi de dragoste?…
4. Cui îi place să fie mințit?…
5. Cui îi place să creadă în „adevăruri” aparente?
6. De ce îl testăm şi ce facem de fapt atunci, când îl testăm pe celălalt…pe cel care ne e drag…pe cel pe care-l iubim?
7. Ce altceva vrem să aflăm, decât vigoarea dragostei lui…sinceritatea și unirea profundă cu noi?
8. Mai există fidelitate?
9. Dacă ai relaţii în paralel şi nu aventuri, e altă chestie?…
10. Ca să confirmi cât de tare te place cineva sau cât de atractiv(ă) ai rămas …îţi înşeli partenerul?…
Sper că v-am pus puţin pe ganduri şi în acest week-end puteţi medita la relaţia cu partenerul vostru…By Lilium, with so much love….

Reclame