Între oameni şi totuşi…singură…


Niciodată nu am timp să fiu singură, să mă opresc şi să meditez la viaţa mea proprie…mi-am dat seama abia acum, că…eu sunt mereu în mijlocul oamenilor pentru a evita să mă gândesc la mine, întotdeauna ţin cont de toată lumea…de la familia mea până la colegii mei, la străini pe stradă până la “cunoştinţele” mele … Dar…prietenia sau dragostea există într-adevăr?…

Între oameni şi totuşi…singură…Un prieten nu are secrete, un prieten se destăinuie…un prieten nu se teme de părerea ta, un prieten îţi dă siguranţă…un prieten nu te exclude, un prieten te implică…un prieten se sacrifică… Înşirând toate aceste motive îmi dau seama că îmi lipseşte cineva, care… atunci când mă întreabă „ce mai faci?”… ascultă răspunsul dat de inima mea şi nu de cuvintele mele… Lucrul cel mai trist este faptul că niciodată nu am mărturisit nimic, numănui… de puţine ori mi-am deschis inima…asta ca să nu spun niciodată…am fost întotdeauna îngrijorată pentru a-l ajuta pe cel aproape mie…fără să realizez, că aceea care are nevoie de ajutor…de fapt, sunt eu…
De ce?… De ce mă simt exclusă?…De ce mi se pare din ce în ce mai mult ca sunt singură în această lume?… De ce sunt tristă?…De ce atât de mulţi « de ce_ »?… Îmi pare că am ramas singură şi sunt tot mai conştientă că nu am mulţi prieteni în jurul meu… deşi, eu sunt întotdeauna înconjurată de mulţi oameni, îmi dau seama că… acei oameni nu sunt acolo pentru că eu,sunt atât de importantă…nu vreau să fac pe victima, niciodată nu am făcut-o…niciodată n-am spus cuiva cum mă simt de fapt!… Nimeni nu ştie cum mă simt cu adevărat, nu este vina nimănui…numai a mea…doar eu am tendinţa de a mă închide şi prefer să ascult mai degrabă decât să vorbesc…dau sfaturi fără a ţine cont de starea mea şi nu încerc măcar de a-mi asculta propriile sfaturi, pe care le dau altora…
Nimeni nu mă cunoaşte cu adevărat…adevărul este că toată lumea, inclusiv cei foarte dragi şi apropiaţi sufletului meu, sunt convinşi că eu sunt persoana cea mai fericită din lume…sunt convinşi că eu sunt puternică, că eu nu am slăbiciuni… că eu, reuşesc să duc toate lucrurile la capăt fără să acuz nici un fel de oboseală … dar nimeni nu s-a oprit să privească dincolo de mască… în spatele căreia mă ascund de atâta timp încât…am şi uitat cum este să trăieşti fără ea…Nu vreau să generalizez, dar de câte ori ridic ochii şi privesc în jurul meu, îmi dau seama că totul este superficial…oamenii sunt superficiali şi inclusiv faptele şi gesturile au devenit superficiale…nimeni nu doreşte să audă răspunsuri reale, toţi se grăbesc… Mă simt naivă şi… fragilă uneori!… deşi, dacă aş asculta opiniile celor din jurul meu, toşi aţi fi convinşi ca sunt capabila să suport, să îndur şi să rezolv orice… poate că da!!!… poate că nu este aşa!…mă întreb doar…de ce nu am îndrăznit niciodată să las masca jos?!…pentru că simt atât de multă frică, pentru că nu vreau să las pe nimeni să cunoască persoana care sunt în realitate? 
Am şi eu sentimente…am şi eu o inimă..şi mi-ar plăcea să le descoperiţi, dar… este greu, nu pot înlătura masca şi nu vă pot arăta pe adevarata Eu!…
Aş vrea să vă pot spune …”acum ascultaţi-mă şi pe mine!… problemele voastre nu mă interesează acum!”…aşa, în acelaşi fel în care procedaţi voi cu mine…Mă simt atât de obosită şi dezamăgită… mă simt singură… nu este corect… 
Dar gata!… îmi afişez zâmbetul meu şi îmi “aşez” masca calmului meu aparent…ascund melancolia …
Sunt din nou aici, pentru voi…paşnică şi fericită că pot suporta totul în continuare… chiar dacă ochii mei sunt încă plini cu lacrimi… Lilium

Viaţa…o furtună cu grindină…


Uneori..închid ochii, îi deschid şi… lacrimi încep să-mi inunde chipul… totul pentru că viaţa de multe ori îţi face lehamite…Familia, dragostea, prieteni… să trăieşti ca şi cum ai şti că mori mâine, dar…să nu poţi fi fericit… ţi se pare că lumea se suceşte cu susul în jos, că toţi oamenii care te făceau fericit, acum… nu fac altceva decât să te facă să plângi … tâmpenii,poate am făcut o mulţime…dar, nu cred că cineva merită vreodată să plătească cu durere…

Viaţa...o furtună cu grindină...Viaţa…este ca o furtună cu grindină…dacă eşti avertizat, dacă eşti la adăpost…totul va fi bine, nu se va întampla nimic… dar, dacă nu eşti atent viaţa te poate lua prin surprindere, te sfâşie şi nu te lasă cu nimic…
Iată, acum eu sunt …descumpănit, lovit, trădat, neajutorat… toate vin peste mine…şi acum le simt greutatea, îmi dau seama… problema este că nu mai pot reacţiona…plâng, plâng, dar nu îmi este de folos la nimic… nimic nu mă poate consola şi de data asta nu ştiu dacă există într-adevăr cineva care poate face asta…
Uraganul a luat totul…teribila furtună cu grindină nu lasă nimic… totul este distrus şi eu, sunt singur…şi am nevoie de dragoste, de tandreţe, de emoţii intense… cele, pe care numai tăcerea unui sărut le poate da… vreau să simt soarele pe pielea mea şi să mă simt în sfârşit fericit… vreau pe cineva care să mă îmbrăţişeze aşa de tare… încât să mă doară…… vreau dragostea mea, singurul lucru în viaţa mea care mai are importanţă… unica certitudine între mii şi mii de… “de ce?”…
Ploaia cade şi şterge orice urmă…apa, se scurge de-a lungul gândurilor …ploaia îmi udă faţa şi se amestecă cu lacrimile amare de tristeţe care acum vor rămâne de neşters în adâncul inimii mele şi… unicul lucru pozitiv va fi…soarele care va solidifica frumoasele momente de dragoste… Ochii tăi patronează în inima mea… buzele tale mă seduc… vocea ta îmi dă siguranţă …şi mâinile tale mă cuprind ca să nu mai fug… am înţeles!… o altă persoană mai minunată decât tine nu puteam găsi…

wih love, Lilium

Scrisoarea Omului care m-a privit cu Inima…


Imaginează-ţi că un Om intră mâine în Viaţa Ta. Este un Om cu totul Diferit, un Om care Vede Dincolo de zâmbetul tău de suprafaţă, vede dincolo de armurile şi rezistenţele tale tipice, dincolo de nesiguranţa pe care încerci din greu să o maschezi, dincolo de eşecurile pe care ţi-e ruşine să le recunoşti chiar şi de faţă cu tine.

Scrisoarea Omului care m-a privit cu Inima...Acest Om te Vede doar pe Tine, asa cum eşti Tu. Vede Abilităţile tale, Aspiraţiile şi Telurile tale precum şi modul în care Comportamentele tale, Personalitatea ta, Nesinguranţa sau Temerile ce îţi stau în drumul spre adevarăta ta Valoare.
Acest Om ştie când, într-un mod chiar şi subtil, te Pierzi în muncă şi carieră, te pierzi de ceea ce te pasionează, de ceea ce visezi, de ceea ce îţi doreşti cu Adevărat. Si de data asta…nu mai scapi.
Pentru ca acest Om vede cu Inima adevăratul Tu şi îi Pasă de tot ceea ce face… şi de Tine…de aceea NU va Accepta Nimic Mai Puţin decât ceea ce eşti Tu capabil să Devii.
Cu un profund Respect pentru ceea ce eşti Tu, acest Om te confruntă cu acel gram de sinceritate care nu îţi va mai permite să negi adevăratul tău potenţial.
In acelaşi timp, acest Om îţi spune direct în faţă că provocarea asta este pentru Tine – nu pentru el.
Si că nu va fi satisfacut până când nu vei da tot ce ai mai bun în Tine.
Cum ar fi să ai un astFel de Om în viaţa Ta?
Acum, imaginează-ţi cum Tu devii un astfel de Om…pentru vieţile celor care te înconjoară….
Si stii deja… e vorba despre Esenţa… şi despre …
Mulţumesc dragul meu, touche!… sper că mă vei ierta pentru că am publicat-o … dar era prea minunată ca să nu o arăt întregii lumi…       cu dragoste, Lilium

Iubire interzisă…


Îmi place să citesc… îmi plac poeziile, povestirile romantice…cele cu „happy end”…îmi place de fapt…tot ceea ce reprezintă sau descrie frumuseţea vieţii… îmi place tot ceea ce reprezintă partea frumoasă a lumii ăsteia…din ce în ce mai urâtă, în care suntem nevoiţi să trăim…dar, acestea sunt nimic!…nici un poet sau nici un scriitor nu poate descrie întâmplările şi trăirile pe care destinul le ţese în viaţa unora dintre noi…da, nu este un clişeu…Viaţa, bate filmul şi orice scenariu imaginat vreodată de mintea cuiva…

Iubire interzisă…Se spune ca…sufletele construite în acelaşi mod, se caută şi se adună …perfect adevărat!…să nu vă închipuiţi că, acestor suflete le este uşor să se găsească…din nou, aceeaşi întrebare…de ce?…simplu!…ele poarta măşti…au fost loviţi şi încercaţi de atâtea ori de soarta ‚încât, aleg să îşi ascundă adevarata faţă…îşi construiesc în jurul inimii un înveliş exterior din piatră dură, pe care nimeni…niciodată, nu ar putea sa îl penetreze şi să îl vadă aşa cum este…sensibil, plin de dragoste şi…cu răni care, încă mai sângerează…
Mereu, am spus că ochii sunt oglinda sufletului…dar, nu oricine este capabil să citească…Vi s-a întâmplat,probabil…multora dintre voi să vă simţiţi atras de cineva, fie femeie sau bărbat…pentru că, aţi simţit că sufletul acelei persoane are altă poveste decât acea, pe care o lasă să se întrevadă…şi în ciuda unui cinism sau al unui pragmatism afişat cu ostentaţie de acea persoană…voi, să puteţi citi…privind ochii…şi ochii sufletului să vă spună că acel om a suferit, sau poate… încă suferă, dar…nu vrea ca ceilalţi să îl perceapă ca pe un om slab şi…bravează…
„În viaţa, când ne exprimam o dorinţă…trebuie să avem grijă să o exprimăm corect…de ce?…Dumnezeu, ne îndeplineşte, exact ceea ce ne dorim!”…aşa, şi-a început o prietenă povestea…”Eu, i-am cerut lui Dumnezeu să îmi arate dacă mai pot iubi!”…”aici am greşit!”…spune ea, cu tristeţe din nou…”Nu i-am cerut o iubire care să dureze toată viaţa, am vrut să văd numai dacă..mai pot iubi!”…o privesc…ochii i se umplu de lacrimi şi parcă în faţa ochilor i se derulează imagini numai de ea ştiute …parcă, retrăieşte din nou, nişte clipe care i-au marcat sufletul şi..încă i-l sfâşie… În acel moment, eu, care imi dădusem seama că de fapt şi ea, ca mulţi alţii dintre noi… poartă o mască… parcă rezonez cu ea…am simţit din prima clipa, când am cunoscut-o, că…sub învelişul acela de protecţie este…ceva!…un suflet încercat, un suflet care trăise într-o clipită…ceva, ce alţii poate nu găsesc o viaţă, indiferent cât ar căuta…
Nu am să intru în detaliile acestei poveşti de dragoste…da, o poveste sensibilă şi minunată!…chiar dacă, nu are un happy end…sau poate că finalul nu a fost încă scris!…am ascultat şi…parcă am retrăit, o dată cu ea, acele momente…
Ce să spun?…Cum să încep?… nu mă pot decide…am să vă povestesc frânturi de senzaţii şi trăiri ale inimii unei femei…nu că l-aş neglija pe El, bărbatul implicat în această istorie…şi El a simţit…şi el a trăit probabil istoria importantă de iubire a vieţii lui…
Timpul nu va reuşi niciodată să şteargă memoria sufletului… această convingere se întăreşte continuu…Ceva continuă să trăiască neîncetat, în interior…distanțele,etniile, religiile sau cutumele gen, că ….înfiriparea şi trăirea unei iubiri între un bărbat căsătorit şi o femeie singură este imoral… sunt inutile si frivole… dragii mei, se poate înfiripa cea mai puternică dragoste trăită vreodată, de cineva … închideţi ochii si gândiţi-vă…cum ar fi să trăieşti dragostea perfectă, cel puţin o dată…
Uneori dragostea se naşte atunci când te aştepţi mai puţin…se poate naşte chiar şi atunci când spui: „vreau doar să fac dragoste în seara asta şi nu îmi pasă ce va fi după!”…se poate naşte oricând…nu trebuie să ai in faţa ochilor cea mai frumoasă persoană, cea mai deşteaptă, cea mai bogată…trebuie doar ca sufletul acelei persoane să se muleze perfect sufletului tău…trebuie doar să fie…perfectă!.. pentru tine…
Se cunoşteau ca amici, ieşiseră de multe ori împreună la o cafea dar… într-o seară, totul a decurs la modul …„vreau doar să fac ceea ce îmi dictează instinctul în seara asta şi… nu îmi pasă de altceva!”…a fost începutul poveştii lor… dar,cum inimii nu îi poţi ordona…inevitabilul s-a produs!…raţiunea, nu a putut lupta împotriva sufletului… probabil, premisele fuseseră aşezate cu mult timp în urmă… ei?…nici măcar nu îşi dăduseră seama…vreţi să ştiţi câte zbateri interioare au avut fiecare, în parte?…inutil…numai cine trăieşte aşa ceva, poate înţelege şi…nu va judeca greşit… Viaţa ei? …uneori a fost ca o ploaie cu grindină… din interior, ceva o avertiza că, inerent… ceva se va întâmpla…dar, nu şi-a dat seama…şi viaţa, a luat-o prin surprindere…şi a lăsat-o cu sufletul zdrenţuit… aşa cum rămân frunzele plantelor după o ploaie cu grindină… a trădat-o!…ce poate fi mai rău sau ce să înţelegi din faptul că un bărbat nu numai că şi-a înşelat soţia dar…îşi înşală şi iubita…şi cu toate astea… îl iubea!…inima şi gândurile ei erau îndreptate spre acelaşi…el, iubitul ei…
Poate că soarta a vrut ca totul să se întâmple…dar, oare destinul de cele mai multe ori nu-i aşa că…este speranţa care reflectă dorinţa noastră?… un fir de speranţa, de care atârna dorinţa de a-l avea aproape, mereu, pe cel iubit…dar, cum să-l poţi avea aproape pe cel iubit când ştii foarte bine că de fapt, ceea ce trăieşti este o „iubire interzisă”?…se spune că în dragoste şi război totul este permis… dragostea a doi oameni care simt că îşi apartin unul altuia…chiar dacă din punctul de vedere al unora poate fi imoral şi interzis…este iubire adevarată, fie ea „iubire interzisă”… raţiunea nu îşi mai are loc, dăruieşti totul din tine fără să te gândeşti la consecinţe sau… la ce va fi pe viitor…doar iubeşti…şi atât…
De ce să fim ipocriţi?…Nu toţi ne dorim ca celălalt să simtă senzaţiile noastre?…cât de importanţi suntem unul pentru celălalt?…pluteşte în aer când ne privim ochi în ochi… Nu mai ne este teamă că, ne vom răni sufletul…dăm tot!…tot ce avem şi putem da, mai bun…mai preţios…din noi…nu ne oprim şi nu ne pare rău nici un moment… pentru ceea ce oferim în acele clipe speciale petrecute împreună… vrem să învăţăm doar…să iubim!…perfect şi sublim…departe de prejudecăţi şi limite…ce înseamnă cuvintele “Te iubesc!” în acele momente?…dicţionarul este sărac în cuvinte…nu poate reda şi nu poate inventa nimeni…nimic…nici o descriere nu poate reda ceea ce simţi… atunci?…greu de explicat în cuvinte!…la fel de greu este de exprimat şi în sentimente…
Pentru a vedea bucuria din ochii celuilalt în clipa când ne vede, am alerga o zi întreagă, fără a obosi…doar pentru fericirea de a fi întâmpinaţi de zâmbetul din ochii celui iubit… şi atunci, momentul acela este inestimabil… O zi, o clipă în compania iubirii… are valoare cât pentru o viaţă trăită tern… o clipă de iubire ne bucură sufletul în momentele triste … păstrăm în interiorul nostru….inima lui, sufletul său …pe care, le ţinem închise în interiorul nostru, ca într-un scrin preţios la care numai noi avem cheia pentru a-l deschide…
Ce s-a mai întâmplat cu ei?…dar parcă v-am spus dragii mei…finalul, nu a fost scris încă…cineva, acolo sus…ne manipulează sufletele şi destinele prin nişte fire invizibile…este adevărat că noi avem liberul arbitru şi ne croim singuri destinul…uneori…dar, de cele mai multe ori… lucrurile se întâmplă… şi nu putem decât să fim martorii cursului propriei noastre vieţi…şi nu putem decât să încercăm, să facem faţă situaţiilor în faţa cărora destinul ne pune…fără să avem nici un manual de gestionare al sentimentelor interzise…
Nu sunt în măsură să dau sfaturi… nu-mi permit…poate mulţi dintre voi vă regăsiţi în aceste rânduri…şi poate că nu îmi permiteţi să vă sfatuiesc… dar o să o fac totuşi… Poate că semănăm, poate că avem mai multe în comun decât vă imaginaţi… decât aş vrea să accept… Te sfătuiesc să-ţi iubeşti mult partenerul(a)…şi să nu eziţi să-l asculţi şi să-l înţelegi… ştii… uneori aduce atât de mult cu un copil!…mai ales când se simte copleşit(ă)… Iubeşte-l(o) mult, însă adu-ţi aminte că iubirea nu este de ajuns… fă-l(o) să te iubească şi fă-l(o) să îşi dorească… acasă, lângă tine…să nu-şi găsească refugiul în alte braţe …şi nu te gândi la ce spun ceilalţi…fă numai ce îţi spune inima…
By Lilium…

IUBIRE sau CONFIRMARE?…


Aş dori să dezbatem un topic interesant … Se spune că iubirea este de fapt garanţia perpetuarii speciei…că, mama natură ne-a înzestrat cu o parte din inteligenţa sa astfel încat să acţionam în sprijinul vieţii …că posedăm gene moştenite în timp şi adânc impregnate în ADN-ul nostru…că, motivul pentru care ne îndrăgostim de o anume persoană şi nu de alta este dat de chimia creierului nostru…

IUBIRE sau CONFIRMARE...Osho spunea că: „Omul simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacă nu se simte iubit, omul începe să moară”…dar, oricine iubește are are nevoie de confirmări brute…de “pipăiri” ale realității…pentru că vrei ca cel pe care îl iubești…să îți împărtășească cu totul dragostea… o relație reală e acea relație care are conținut adevărat,care simţi că te împlineşte…e relația în cadrul căreia simți că te îmbogățești…și nu decazi…
…până şi cei care pretind că nu dau doi bani pe ce gândesc alţii despre ei au nevoie să ştie că cineva, undeva, îi iubeşte… Ne naştem cu această nevoie…Dragostea este acel ingredient-cheie de care avem nevoie în viaţă pentru a ne simţi cu adevărat împliniţi… îl căutăm mereu… uneori, îl cerem de la cele mai nepotrivite persoane … dar nu ne gândim niciodată că ceea ce ne dorim cu atâta ardoare ne este la îndemână, este chiar în noi…
Suntem capabili să facem compromisuri şi sacrificii pentru persoana iubită, dar suntem necruţători cu noi înşine…putem renunţa la propriile noastre plăceri în favoarea dorinţelor altora, din teama de a nu fi respinşi… Singurătatea ni se pare îngrozitoare tuturor…de parcă propria noastră fiinţa ne-ar fi duşman de moarte….
Vi s-a întâmplat ca, după o perioadă de suferinţă, să aveţi parte de ceva bun şi să nu vă puteţi bucura de el?!… Fără motiv,să vă simţiţi trişti, de parcă vi s-ar fi urât cu binele?… ne sabotăm singuri, corect?…de mici, am învăţat să dăruim pentru a primi în schimb, afecţiune… Şi dacă ni se părea că nu primim suficientă afecţiune, cu atât ne forţam să atragem atenţia asupra propriei noastre persoane…
Avem nevoie de confirmări!… În tot ceea ce facem, părerea noastră despre faptele proprii este egală cu zero dacă nu este dublată de aprecierea pozitivă a celor din jur…în special a persoanelor dragi… Corect?
Confirmările, pe de altă parte, depind foarte mult de partener… Ce confirmări mai poate aştepta cineva, dacă soţul sau iubitul vine acasă şi tu ai aceeaşi rochie de două zile pe tine sau… dacă nu ştii să-i spui „te iubesc”… nu obsesiv, dar… cât să simtă, ori…dacă tu ca partener nu faci nimic să ieşi din monotonia cotidiană a unei relaţii şi… în acelasi timp să îţi spui celui de lângă tine că poate nu meriţi să fii lângă el… sau mai sunt şi confirmările de genul „acu că-s luat(ă), nu se mai uita fetele(bărbaţii) la mine, nu mai prezint interes”… dacă stăm şi judecăm toate sunt nişte prostii de fapt… Dacă placi cuiva sau dacă placi pe cineva, o faci şi cu şi fără verighetă pe deget …dar întrebarea este: multumeşti şi treci mai departe, nu te culci cu persoana aceea ca să confirmi cât de tare te place sau cât de atractiv(ă) ai rămas sau…o faci ?…
Mă gândesc…probabil ca şi bărbat e posibil să simţi lucrurile diferit…nu ştiu, nu mă pot pronunţa cu exactitate… Uneori poate e nevoie de variaţie, sau de confirmari… de fapt cred că, fiecare îşi vede partea lui de adevar… dar, oare poţi să iubeşti mai mult ce ai acasă după o aventură ?…probabil nu mai există fidelitate ?…este un termen chiar atât de perimat ?… Dacă ai relaţii în paralel şi nu aventuri, e altă chestie?…
Vrem să ştim… vrem să cunoaștem… oameni diferiți de noi, cărți pe care nu le-am citit, filme pe care nu le-am văzut, locuri unde nu am fost…pentru că noutatea ne atrage…și ne convinge să vrem să o experiem…Și chiar dacă mai mulți citim aceeași carte…sau vedem același loc…fiecare vom descrie o înțelegere personală…avem nevoie de înțelegerea personală pentru ca să fim mai mult decât suntem…toţi avem nevoie de înțelegere personală pentru că numai aşa ne putem dezvolta interior…nu putem să stăm închiși în noi înșine…numai dacă vrem să ne sinucidem sufletul…toţi, suntem avizi de viață…suntem avizi de experiențe peste limită…sau, ar trebui să fim… Confirmarea valorii, de fapt trebuie să vină din interior, ca rezultat direct din setul de principii după care trăim…asta în condiţiile în care ne mai conducem încă după nişte principii…acele principii simple, acea moralitate simplă, pe care din pacate unii dintre noi le consideră perimate…
M-ar interesa un răspuns sau, mai bine spus opinia doamneler…dar ar fi binevenită şi poziţia barbaţilor privind răspunsul la următoarele întrebări…
1. Iubirea are nevoie de confirmări permanente?…
2. Fericirea bărbaţilor sau a femeilor într-o relaţie depinde de frecvenţa gesturilor de tandreţe?…
3. Oare noi, oamenii suntem dependenţi de dragoste?…
4. Cui îi place să fie mințit?…
5. Cui îi place să creadă în „adevăruri” aparente?
6. De ce îl testăm şi ce facem de fapt atunci, când îl testăm pe celălalt…pe cel care ne e drag…pe cel pe care-l iubim?
7. Ce altceva vrem să aflăm, decât vigoarea dragostei lui…sinceritatea și unirea profundă cu noi?
8. Mai există fidelitate?
9. Dacă ai relaţii în paralel şi nu aventuri, e altă chestie?…
10. Ca să confirmi cât de tare te place cineva sau cât de atractiv(ă) ai rămas …îţi înşeli partenerul?…
Sper că v-am pus puţin pe ganduri şi în acest week-end puteţi medita la relaţia cu partenerul vostru…By Lilium, with so much love….

Déjà vu…


Viaţa, într-o anume privinţă a fost crudă pentru mine… am atins mereu lucruri care mă sfărâmau… dar am mers înainte aşa, sfărâmată în bucăţi…şi am reuşit chiar bine… de prima dată… mai apoi, nu mai simţi frica de a pierde… Pot chiar să recunosc… am fost plină de vicii şi sentimente neplăcute… fumam momentele, ca şi cum aş fi fumat sentimentele…beam visele, ca şi cum aş fi băut speranţe… începusem să urăsc viaţa şi tot ceea ce mă lega de ea…

Déjà vu...În tine, am văzut momentele pe care le aşteptam… cele, în care apare ceva bun şi frumos în viaţa mea…am încredere în tine …pentru că, cred că suntem la vârsta când nu mai vrem să facem nici un rău… pentru că nu va exista nici un motiv… totul pare o roată de vis, în viaţa mea… datorita faptului că am învăţat să iubesc şi să mă bucur…aşa cum nu aş fi crezut ca o voi face niciodată, dar tu ai reuşit…
A fost imediat magie!… două inimi care scăparau, ochii languroşi…o atmosferă magică parfumată cu mirosul nostru… mâinile tale calde, care tremurau…emoţiile noastre valsau precum notele pe o partitura muzicală…Armonie, sentimente, atracţie… cât de multe cuvinte aş folosi nu pot exprima starea… suntem răpiţi de gesturi şi de cuvinte nerostite…
A te întâlni şi a simţi că… sunt vie… fost ca şi cum aş respira aer proaspăt şi curat…tu îmi dai linişte sufletească…tu, cu prezenţa ta ai dat viaţă momentelor mele pline de singurătate…tu, ai reuşit să îmi redai şi ai restaurat dragostea în sufletul meu…tu, mi-ai dat momente tandreţe…acea tandreţe pe care inima mea şi-a refuzat-o şi de mult timp nu a mai primit-o…
Îmbrăţişările tale… necontenitele tale mângâieri pline de tandreţe…mă fac să mă simt iubită… tu, cel care numai cu o privire îmi mângâi sufletul…vei fi acum…şi mâine…si pentru cât iubirea va dura…al meu …Fiecare zi din viaţa mea este un déjà vu… Noaptea este făcută pentru dans, pentru vis…pentru zbor, pentru lacrimi, pentru iubire… închide ochii!… acest joc magic pe care îl jucam se numeşte Dragoste… un cor cântă la unison pentru noi… nu vom ştii niciodată ce ne va aduce viitorul… dar un lucru este sigur: vreau să-mi petrec restul zilelor mele lângă tine, dragostea mea… Nu cere mai mult acum dragul meu…te iubesc şi..atât!

Lacrimile zorilor…


Timpul trece rapid, dar nu reuşeşte să ia departe, cu el… golurile şi durerile pe care le ducem în noi… mai mereu, în ciuda faptului că…ne dăm seama că…indiferent de ceea ce am face, indiferent de orice sacrificiu am face,… totul este inutil!… dar, trebuie să încercăm să uităm de durere, de neplăceri, de lovituri… ştiu că este imposibil!… dar dacă nu încercăm?…noi, de fapt…nu cred că purtăm pică sau ură oamenilor care ne-au cauzat atât de multă tristeţe…simţim numai un gol interior şi o imensă melancolie pentru ani care trec… şi ne dăm seama, că la sfârşitul drumului suntem din ce în ce mai singuri… pentru că nimeni, nu rămâne pentru totdeauna lângă tine… Totul trece şi..toţi trec…pe drumul vieţii, cautându-şi locul lor…

Lacrimile zorilorNu ştiu ce voi face… mă voi gândi la tine…voi încerca să-ţi las nişte cuvinte, scrise… în cazul în care voi reuşi să găsesc nişte fraze… voi scrie probabil ceea ce nu ţi-am spus vreodată… aminteşte-ţi că, dacă închizi ochii, mă vei vedea …vei retrăi acel moment… sub stele… Aş dori, să avem mai mult timp pentru noi… Poate este greşit…ne-am predat destinului…ca şi lacrimile… ştii?… lacrimile zorilor, care ştiu că luna si iubirea lor… au pierit…