Frânturi de gânduri şi trăiri…


Sunt aici, în patul meu … tocmai ai plecat, dar nevoia mea de a fi cu tine este insaţiabilă … Aş dori să te am cu mine mereu… aş vrea să trăiesc în fiecare zi, fiece moment alături de tine… să te văd, să zâmbesc, să te ascult, să te mângâi… chiar numai atingându-ţi mâna şi înfiorându- te pentru un moment!…

Franturi de ganduri si trairiŞtii iubire, să fiu cu tine pentru mine a fost şi este…Bucurie, Zâmbete, Lacrimi, Durere, Înalţare la cer, Furie, Fericire , Amar, Comfort şi poate … chiar mult mai mult… Ei bine, dragul meu…tu mi-ai dat toate aceste emoţii şi m-ai completat!…
Alături de tine nimic nu mă poate răni…pentru că tu eşti punctul meu de sprijin, ancora mea, siguranţa mea şi…îţi multumesc pentru toate daţile când mi-ai oferit un umăr pe care am plâns de un miliard de ori… şi iartă-mă pentru nesiguranţele şi copilăriile mele, chiar dacă… în acele momente ai fi dorit să mă loveşti sau să fugi… tu mă strângeai mai tare lângă pieptul tău… stând simplu… în tăcere, lângă mine…atunci, înţelegeam încă o dată în plus cât de mult mă iubeşti… Ştii iubire, îmi trebuie atât de puţin să fiu fericită!…
O dată, când dormeai acasă la mine…eram în pat, priveam la televizor şi… dintr-o dată ai adormit… pentru mine nu a fost nicicând o privelişte mai minunată … mă uitam la tine pe furiş, în tăcere, aşa cum a făcut şi frumoasa Psyche… atunci, când într-o noapte, curioasă să cunoască omul misterios pe care îl iubea în secret… s-a ridicat şi s-a dus sa ia o lampă cu ulei pentru a merge să vadă secretul pe care iîl ascundea noapte de noapte… La flacăra pâlpâitoare, a văzut chipul cel mai frumos, pe care nu a fost în stare nici macar să şi-l imagineze… a fost capturată de atâta admiraţie, atâta bucurie, atât de multă pasiune şi…copleşită de sentimentele ei, s-a aplecat să îl sărute….Era chiar El, Cupidon zeul iubirii…
Eu, în seara acea iubire…precum Psyche nu am ştiut cum să rezist ochilor tăi dulci adormiţi şi… buzelor tale roşii şi calde…şi astfel, ţi-am furat un sărut de pe buze, dulce ca nectarul…
Te iubesc dragul meu… vreau să trăiesc şi să mă trezesc dimineaţa lângă tine, vreau să devii tatăl copiilor mei … mulţumesc pentru iubirea ta, pe care mi-o oferi şi o simt în fiecare zi…mulţumesc că exişti în viaţa mea…

Purtăm o armură de gheaţă…


“ Vorbele sunt frecţii la picior de lemn, dacă nu au nici o finalizare‘’… e adevărat?… cineva poate crede că, dacă nu vrem să facă parte din viata noastră am mai insista şi ne-am mai obosi atât să vorbim?… dragii mei…nimeni nu şi-a dorit şi nici nu cred că îşi poate dori… intenţionat să facă vreun rău, poate am vrut numai să iubim, sa fim iubiţi(e) şi doriţi… aşa cum suntem , cu calităţi şi cu defecte …atât!!! …nimic mai mult…spun ceva greşit?…nu cred dar, dacă greşesc cu ceva îmi cer scuze… ceea ce spun este… adevăr!…

purtam o armura de gheata Ştiţi de ce nu am lăsat pe nimeni, niciodată să intre în sufletul meu?… şi am fugit mereu, cât m-au ţinut picioarele?… Pentru că, am ştiut şi am fost conştientă de un singur lucru!…atunci, cănd eşti îndrăgostit îţi faci milioane de vise, de iluzii sau de fantezii şi…poţi fi rănit foarte uşor… atunci când iubim, ne deschidem inima şi porţile sufletului în faţa celui iubit din dorinţa de a fi deschis şi de a nu lăsa nici o umbră de îndoială să întunece frumuseţea iubirii…putem fi răniţi uşor!… dar, celui iubit nu ar trebui să îi fie frică niciodată că va fi rănit… de ce? Simplu… rănindu-l pe cel iubit este ca şi cum te-ai răni pe tine însuţi! 
Doamne Dumnezeule, cât de egoişti suntem de cele mai multe ori!… vorbim mereu numai de noi …dar, despre celălalt ce ştim?… mai nimic probabil…pentru că atunci când eşti prea preocupat de tine, uiţi că celălalt poate avea opinii diferite de ale tale sau că are dorinţe şi aspiraţii proprii…nu ştim ce este în mintea lui, în sufletul său…ceea ce cunoaştem sunt frânturi, nimic concret… oare nu am vrea să îl cunoaştem pe celălalt aşa cum este El sau Ea (după caz), fără armura de gheaţă sau oţel pe care o poartă?…da, poartă o armură nu pentru că se ascunde neapărat de noi ci, datorită faptului că pe parcursul timpului a fost rănit de prea multe ori… nu credeţi că şi noi facem la fel?…
Dacă într-o zi ai fi pus să alegi între dragoste şi orgoliu, ce ai alege?… este o alegere grea… poate că nu dorim să trebuiască să renunţăm la niciuna dintre aceste două lucruri…dar, din păcate dragii mei, ştiu sigur că nu este posibil să le pastrezi pe amândouă…aşa că, dacă credeţi şi simţiţi că merită… îngenunchiaţi orgoliul în favoarea dragostei!… treceţi peste egoul vostru pentru celălalt pentru că în dragoste nu există orgolii şi mândrii … spuneti exact ceea ce simţiţi şi gândiţi… nu aruncaţi doar vorbe… faceţi ceea ce spuneţi!…şi eu am greşit de multe ori, dar singurul lucru pe care mi-l pot reproşa este că… uneori sunt prea naivă şi cred prea mult în oameni…dar ce pot face!… iubesc oamenii aşa cum sunt, cu calităţile şi cu defectele lor…nu sunt Dumnezeu ca să pot judeca pe cineva…
De ce am decis sa scriu toate aceste lucruri?… pentru că eu, am decis că vreau cu adevărat să îmi schimb viaţa şi… că, celălalt face parte din viaţa mea!… şi vreau să fiu lângă El… când îngenunghezi orgoliul în faţa cuiva, ai aşteptări…îţi faci mii de vise…de ce?!…nimeni nu ştie exact de ce…dar, asta se întamplă de mereu!… asta ne dorim, chiar dacă nu vrem să recunoaştem public, o facem măcar în sinea noastră!…
Mie mi-a trebuit întotdeauna o răbdare de fier!…Doamne!!!…de câte ori nu ai vrut să cred că eşti nepăsător?!… dar, încăpăţânată cum sunt nu am putut să cred!… şi inima îmi spunea altceva… chiar dacă uneori era ca un aisberg, eu simţeam cum se topeşte… nu mi-a fost teamă de aisberg pentru că ştiam că, dincolo de el era un suflet cald, capabil să dăruiască multă dragoste… şi mai apoi dragii mei, nu uitaţi că şi eu sunt obişnuită să port armura atunci când îmi este teamă şi nu îmi înţeleg sentimentele… toţi facem la fel…
Viaţa noastră, de fapt este ca un joc pe un teren imens, unde…noi alergăm, noi driblăm, noi şutăm, noi apărăm…iar dacă marcăm ce se întâmplă?… cine câştigă şi cine pierde?…”TU sau EU”!…nu mai contează!…Când „joci singur” nu ai cum să câştigi… Eu una, am obosit să alerg singură… acest „joc” se joacă în doi, nu se joacă de unul singur!… m-am săturat să fiu de unul singur într-un joc, care se joacă în doi…
…mi-am lasat orgoliul şi mândria la o parte pentru că te vreau în viaţa mea zi de zi… şi cred în tine… ce vreţi, v-am spus doar că sunt o romantică incurabilă!… aşa că, dragul meu, te rog fii tu cel cu picioarele pe pământ, pentru amândoi…