Eu, ca pasărea Phoenix


Am inceput din nou sa scriu…cuvintele curg pe coala alba si nu se mai opresc…degetele mele parca zboara pe tastatura… de fiecare data cand vreau sa ma eliberez de ganduri, trairi, simtiri…scriu si ma gandesc ca poate uneori Dumnezeu ne da anumite incercari si nelinisti datorita faptului ca suntem puternici…daca am fi fost slabi, firavi ne-ar fi daruit o viata liniara, fara evenimente deosebite, menite sa ne schimbe cursul vietii de prea multe ori…fara sa avem cateodata prea mult zbucium sufletesc…

eu ca pasarea phoenixOricat as incerca sa uit anumite intamplari si fapte petrecute anterior nu pot…sau altii, nu imi dau voie sa uit…cateodata uitarea este benefica, face bine sufletului…il face sa se intremeze dupa prea multe incercari…Vreau sa uit!…dar, subconstientul meu revine la amintirea anilor trecuti, parca e ca un blestem care ma urmareste continuu… unii oameni mi-au pus o stampila in frunte fara sa imi cunoasca caracterul si sufletul…fara sa se gandesca ca poate din din teama sau din cauza durerii provocate de oameni care m-au judeca gresit…si m-au condamnat ca: Sunt Vinovata!…si trebuie sa platesc la infinit pentru niste lucruri din trecut sau…pentru ca vrea sa imi adun toate “cioburile” si sa incerc sa-mi reiau viata… sa-mi cladesc viata si traiesc viata alaturi de cineva departe de ceea ce mi s-a intamplat?… am fost o femeie puternica si am ramas puternica…pentru ca am avut puterea sa trec peste ceea ce mi s-a intamplat si ca am luat decizia de a ma gandi la viata mea si numai la viata mea…asta indiferent de ceea ce s-a vorbit sau se va vorbi in jurul meu…
Vreau sa uit si sa iert tot ce a fost… am suferit prea mult doar pentru ca intotdeauna mi-am respectat cuvantul, nu “m-am vandut” pe mine sau sufletul pentru bani sau pentru a face rau cuiva, am fost prea increzatoare, am fost proasta de loiala, nu am acceptat compromisuri ciudate si am avut coloana vertebrala chiar si atunci cand am fost la pamant… trebuie sa “platesc” toata viata pentru ca am vrut sa fiu un om corect, o prietena buna, o logodnica sau o sotie… fara sa mint, sa insel, sa imi bat joc de increderea nimanui ?…asta inseamna oare, ca nu am dreptul sa pot fi fericita pentru ca am “gresit”?…
Odata, eram un suflet care isi dorea sa traiasca frumos…dar, ma uitam pe cer si… erau doar nori si vant, se pregatea de furtuna… era, parca inainte de razboi…au fost momente cand simteam ca imi doresc sa stau doar pe margine sa privesc vietile altora, clipele de fericire si de iubire…parca totul se invartea in jurul meu, auzeam doar rasete de bucurie, oameni care se iubeau si isi purtau de grija unul altuia, era o lume din care imi doream sa fac parte, sa nu mai traiesc in singuratate, in tristetea inchisa in sufletul meu ,tristete pe care nu am vrut sa o recunosc ca exista si doare,imi doream un univers al meu si al lui….A lui, cine?
Ma intrebam si imi raspundeam singura: a lui, a celui care ma va iubi, pe mine…femeia…si atat…Dar cine sa ma iubeasca pe mine? Cine ?…Cine sa ma readuca la viata sa simt caldura razelor de soare, sa simt ploaia si furtuna motiv de bucurie?… vreau numai sa iubesc si sa fiu iubita …atat!!!!!… nimic mai mult…am stiut ca atunci cand esti indragostit iti faci milioane de vise, de iluzii sau de fantezii si…poti fi ranit foarte usor…intotdeauna, atunci cand iubim ne deschidem inima si portile sufletului in fata celui iubit…si totusi am facut-o, am lasat dragostea sa-mi inunde sufletul… Hmmm…este ca o gluma proasta… a fost o singura data in viata mea cand nu am facut ca mine, nu mi-am ascultat ratiunea ci…mi-am ascultat numai inima…A gresit inima sau…nu?…o mie de intrebari si raspunsurile… nu sunt la mine…
Parca timpul s-a oprit, izvorul de dragoste si bunatate din inima a secat, soarele a apus…petalele inimii mele au cazut…Si-atunci iar plang…pentru ca am vrut decit un vis pe care sa-l traiesc tot restul vietii… Nu mai am putere sa „joc”singura…in viata e nevoie de doi ca sa fie dragoste… Altfel, e doar un vis…din care, atunci cand te trezesti, esti tot singur. Singuratatea?!… singuratatea, este singurul lucrul pe care il urasc si de care imi este cel mai frica…
Scriu toate aste lucruri pentru a-mi usura sufletul…sau poate ca sufletul meu inca nu este vindecat?…poate fi faptul ca implinirea a 41 de ani, pentru o femeie e un moment in care… se produce ceva?…nu stiu si nici macar nu pot vorbi cu nimeni de durerea pe care o am in sufletul meu…scriu si…imi promit ca nu voi mai lasa pe nimeni sa imi induca neliniste si nesiguranta… in viata mea, in sufletul meu…
Eu si sufletul meu, am fost ca pasarea phoenix…o pasare de o frumusete neasemuita, care nu moare niciodata, ci se mistuie in flacari si renaste apoi din propria cenusa….asa am renascut si eu mereu… din propria-mi cenusa atunci cand toti credeau ca am murit, ca sunt terminata pentru ca trecusem prin experiente emotionale devastatoare… si chiar pana in ziua de azi nu am fost scutita de incercari grele… Eu, am reusit sa gasesc inspiratie si putere regeneratoare renuntand la vechiul mod de viata pentru a imbratisa unul nou, superior… am renascut din nou… si voi zbura mai sus si voi fi mai mandra si mai frumoasa ca nicicand…
Nu stiu ce legatura are trecutul meu, cu ceea ce sunt Eu azi…probabil am comis greseli, pe care am spus ca mi le asum…probabil am gresit ca am avut incredere in cine nu trebuia…dar, oare asta ma face sa fiu atat de vinovata ?…vinovata de ce anume?…
Azi…la 41 de ani, din bucurii si din tristeti amestecate imi voi construi fericirea…vreau viata mea,nu a altora… vreau sa visez… vreau sa iubesc fara teama si limitari… maine, o sa imi aduca lumina si bucuria…trecutul il las in acel colt de intuneric si am sa trec mai departe…voi uita trecutul si ma voi bucura de viata…imi voi construi o noua viata, numai a mea…nu mai e timp, nu mai vreau sa-mi irosesc timpul aiurea… voi sarbatori azi, ca pe o zi a renasterii inimii mele… Stiu ca, prin ceea ce am trecut si trec e complicat, e greu, e dur…dar, ma gandesc ca ceea ce fac…fac pentru mine si ca orice in lumea asta se poate rezolva chiar daca in ultima instanta problemele ne coplesesc si ne dau multe batai de cap… Asa e viata!!…nu e usoara si trebuie sa fiu tare, asa cum numai eu stii sa fiu… Viata poate fi intradevar frumoasa daca ignor orice lucru deranjant ce mi se intampla… si mai ales, daca ignor pe cei care roiesc in jurul meu si care “imi vor binele”…
Eu, voi fi mereu ca pasarea Phoenix…o pasare de o frumusete neasemuita, care nu moare niciodata, ci se mistuie in flacari si renaste apoi din propria cenusa…. 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.