Protejat: Te aştept… la noapte…


Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Reclame

Sometimes…


Uneori sunt zile în care simt că nimic nu e bine… azi, se pare că este una din acele zile…mă simt ca şi cum două „EU” se zbat în mine… una mă îndeamnă la rău, alta mă îndeamnă la bine… La dracu!… sunt eu, împotriva mea…de necrezut!…e greu de înţeles…oare ce să aleg între bine şi rău?…

SometimesCâteodată mă închid singură în casă şi mă gândesc că, în viaţă e mult mai bine uneori să fii mai superficială… poate că da, poate că nu… am înţeles de mult timp că sunt doar eu şi cu mine în momentele dificile … mă prinde de atâtea ori dimineaţa, trează şi mă gândesc… de fapt, mai adaug încă o noapte nedormită la celelalte cărora probabil le-am pierdut şirul… că viaţa m-a dezamagit de prea multe ori?!…nu cred că doar mie mi s-a întâmplat… E uşor să acuzi când ştii că tu eşti vinovat… sau poate şi mai uşor când ştii că vinovat e altul… Nu sunt perfectă, am o gramadă de defecte, însă nu am obligat şi… nici nu am să oblig vreodată pe cineva să le accepte…
Vorbe dulci sunt uşor de spus… lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar… oameni de treabă sunt greu de gasit!… uneori, parcă încetez să mai visez… speranţa parcă moare şi pare că, încetez să mai cred… eu mereu am crezut că dragostea se termină când tu încetezi să mai împarţi…am împărţit-o celor pe care i-am crezut că îmi sunt prieteni… iubesc fără condiţii, vorbesc fără intenţii ascunse, dăruiesc fără motive, ţin la cineva fără explicaţii… pentru că aşa sunt clădită EU…
Încerc să îmi alung starea de oboseală sau de apatie încercând să rememorez momente din viaţa mea, dar… se întâmplă să devin melancolică şi atunci îmi hrănesc sufletul cu melodii frumoase, ce se mulează perfect pe starea mea, piese ce pătrund şi dau fiori reci, fluturaşi în stomac, sau… scriu…şi … sufletul meu plânge… uneori de bucurie, uneori de tristeţe…pentru lucrurile pe care le-am trăit sau, pentru cele care au trecut pe lângă mine şi… le-am lăsat să treacă… din nepăsare sau din neatenţie… pentru visele care ar fi trebuit să se materializeze dar le-am tăiat aripile…
Am zâmbit sau, cel puţin am încercat să zâmbesc de câte ori viaţa mi-a oferit parcă numai provocări şi situaţii limită… din care nu ştiam cum pot ieşi… De multe ori m-am simţit constrânsă, m-am simţit inconfortabil, m-am văzut prinsă la mijloc… ce s-ar fi întâmplat dacă mă opream să zâmbesc, să traiesc?… nu ştiu… nu am vrut să las niciodată, nimănui senzaţia că îmi este teamă sau că… sunt pierdută … zâmbetul a fost masca mea dintotdeauna…
Uneori, atunci când simt că mă pierd… că mi-e teamă…simt că am nevoie de ceva, de un impuls pentru a putea merge mai departe… Am deschis mereu fereastra sufletului şi am lăsat razele de soare să intre … să intre iubirea, să îl vindece, dar… la un moment dat s-au adunat din nou lacrimi în suflet şi chiar dacă am lăsat din nou deschisă uşa sufletului, parcă… nu mai simt razele de soare… Am senzaţia că… fericirea şi clipele frumoase se plătesc… Si eu cedez în fiecare zi… Mi-aş dori să fie doar un vis , din care să mă trezesc ca şi cum nu ar fi existat, dar… e REAL!…
Ce pot face?…O să-mi ascund teama şi durerea sub pleoape şi în suflet… o sa le ţin strâns încuiate acolo… încercând să respir adânc şi să zâmbesc din nou…. Îmi place să lupt !… nu am înţeles niciodată de ce … de ce mă încăpăţânez să arăt lumii o faţă şi un suflet care nu-mi aparţin în astfel de momente… Probabil, pentru că nu îmi suport propria slăbiciune… acea slăbiciune de a plânge precum un copil fără sprijin… slăbiciunea de a mă topi sub imperiul unor sentimente, unor vise neterminate… Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibilă, demnă de compătimire… nu-mi place să-mi vărs durerea, nu-mi place ca oamenii să poată bănui că acest suflet încă mai plânge uneori şi… de aceea, trebuie să găsesc mereu, în mine…puterea de a zâmbi din nou…

Lilium, 2012 April